Video&Foto Aveau nevoie de o victorie cu 7-0 pentru a promova în ultima etapă. Ce s-a întâmplat pe teren va intra în istorie
articol scris de Digi Sport08.05.2022, 17:52
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Meci istoric în liga a patra din Anglia. Pentru a promova, Bristol Rovers avea nevoie de o victorie cu 7-0 în fața lui Scunthorpe, pentru a promova direct și a o depăși pe Northampton în clasament.
Bristol Rovers avea nevoie de o victorie cu 7-0 pentru a promova în Liga a treia din Anglia
Galerie Foto
A fost un adevărat thriller, pentru că, înaintea meciului, Bristol știa că are nevoie de o victorie la cinci goluri diferență, însă rivalii de la Northampton au condus cu 2-0 după un sfert de oră în meciul cu Barrow.
Însă trupa antrenată de celebrul Joey Barton nu a dezarmat. Antrenorul și-a informat imediat elevii că au nevoie de 7 goluri, nu de 5, cum era cazul înaintea jocului, iar aceștia "s-au pus pe treabă".
La pauză, Bristol Rovers avea 2-0 împotriva ultimei clasate, iar fanii, care au umplut ochi stadionul, au început să își cam piardă speranța.
Bristol Rovers a promovat după 7-0 cu Scunthorpe
Însă în repriza a doua a urmat un adevărat tăvălug. Din minutul 53 până în minutul 85, Bristol a marcat 5 goluri, adică exact cât era nevoie pentru a promova.
Astfel, Bristol Rovers a egalat-o la puncte și la golaveraj pe Northampton, în fața căreia avea avantaj la meciurile directe, datorită victoriilor cu 2-1 și 1-0.
Fluierul final a declanșat o adevărată nebunie în tribune, nebunie care s-a mutat imediat pe teren, pentru că fanii au invadat suprafața de joc după acest meci istoric, pentru că Bristol a prins ultimul loc care asigură promovarea directă.
Au mai promovat Forest Green și Exeter.
Etichete: bristol rovers , bristol robvers scunthorpe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții