"Asta a spus-o domnul Talpan". Adi Popa a dezvăluit ce glumă a făcut juristul de la CSA Steaua legat de FCSB
articol scris de Digi Sport09.01.2023, 20:03
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Procesul dintre FCSB și CSA Steaua încă nu s-a terminat și, pe lângă disputele din instanță, au apărut și tot felul de glume.
Gluma făcută de Florin Talpan, legată de FCSB
Una i-a aparținut chiar juristului de la CSA, Florin Talpan, iar Adi Popa a amintit de ea.
"La noi, nu. (n.r.: nu există nicio frustrare). A spus o chestia haioasă, glumind, domnul Talpan: 'Vă dați seama de ce i-a bătut Silkeborg, dacă ei cred că joacă la Steaua, deși sunt la FCSB'.
Și noi, la vremea noastră, i-am bătut pe Aalborg cu 6-0, iar la prima înfrângere din campionat, se uitase", a spus Adi Popa.
Momentul la care s-a făcut referire este unul care a intrat în istorie, pentru că FCSB a pierdut ambele manșe cu Silkeborg cu același scor, 0-5, în etapa a patra din faza grupelor Conference League.
Adi Popa, întrebat cum i se pare când unii de la FCSB spun că joacă la Steaua: "Bizar"
Adi Popa, care este legitimat la Steaua, în Liga 2, din septembrie 2021, a fost întrebat cum i se pare faptul că unii jucători de la FCSB spun că joacă la Steaua.
"Am fost și eu în situația asta, se întâmplă. E bizar, pentru că așa asimilează. Nu-i condamn, pentru că s-au întâmplat atâtea.
Până în 2014 și pe contracte scria că semnai cu FC Steaua București. După aceea, scria SC FCSB SA, sau ceva de genul acesta. Din 2015, cred", a explicat Adi Popa, la Fotbal Club.
La un moment dat, în noiembrie 2022, Gigi Becali chiar a propus o asociere a lui FCSB cu CSA Steaua, ceea ce ar face ca echipa pe care o deține să poată purta din nou numele ”Steaua”, să aibă marca istorică și să evolueze pe noul stadion din Ghencea.
Însă Steaua, chiar dacă se află în Liga 2, ar putea să-și schimbe, în cele din urmă, forma de organizare, pentru a avea drept de promovare.
Ordinul de Ministru semnat de Vasile Dîncu prevede faptul că CSA Steaua se poate asocia cu alte entități juridice pentru a-și schimba forma de organizare și, în consecință, ar avea drept de promovare în Liga 1. Numai că, eventual, în sezonul următor.
Etichete: adi popa , florin talpan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții