Oficial Așa ceva, mai rar: a plecat de la echipă după primul meci al sezonului!
articol scris de Digi Sport13.08.2024, 20:27
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Situațiile în care un antrenor pleacă de la o echipă după primul meci oficial al sezonului sunt extrem de rare.
S-a întâmplat recent, totuși, la Preston North End, după eșecul cu Sheffield United, scor 0-2, din prima etapă a celui de-al doilea eșalon englez.
Ryan Lowe a plecat de la Preston North End după primul meci al noului sezon
Anunțul oficial a fost făcut de echipa care a încheiat pe locul zece în sezonul trecut de Championship.
"Ryan pleacă, iar toți cei de la club îi mulțumesc pentru munca depusă din greu, dedicarea și angajamentul său. Îi dorim tot binele din lume lui și familiei sale", a anunțat Preston North End, potrivit presei britanice.
Ryan Lowe, aproape trei ani la Preston North End
Antrenorul englez a preluat-o pe Preston la finalul anului 2021 și a încheiat acel sezon pe locul 13. Ulterior, în celelalte două ediții cu el pe bancă, "Crinii" au încheiat pe 12, respectiv 10.
Lowe a condus-o de pe bancă pe Preston în 125 de meciuri, cu o medie de 1,37 puncte per meci.
Etichete: preston north end , ryan lowe
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții