Ultimul meci al lui Jurgen Klopp la Liverpool / Foto: Profimedia

Anunțul pe care Jurgen Klopp nu voia să-l audă

articol scris de Digi Sport
14.10.2024, 12:31
  • Fotbal U20: România - Elveția, luni, 19:00, DGS 1

  • Nations League: Belgia - Franța, luni, 21:45, DGS 1

Rudi Voeller, directorul sportiv al Federaţiei germane de fotbal (DFB), îşi doreşte ca Julian Nagelsmann să dirijeze naţionala Germaniei şi după Cupa Mondială din 2026, când îi expiră contractul, scrie DPA.

Julian Nagelsmann, dorit la naționala Germaniei și după 2026

”Vom încerca să-l convingem pe Julian că are sens ca el să rămână în continuare ca antrenor al echipei naţionale încă vreo câţiva ani. Vom vedea când va veni timpul”, a declarat Voeller la Welt TV duminică.

Nagelsmann a preluat Mannschaft în septembrie 2023 şi i s-a prelungit contractul până după Cupa Mondială din 2026, înainte de EURO 2024 din această vară, găzduit de Germania.

Au existat speculaţii că Jurgen Klopp, fostul antrenor al lui Liverpool, ar putea prelua postul de selecţioner după turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic. Dar Klopp a fost numit recent şef global al fotbalului la grupul Red Bull.

Voeller a spus că este numai decizia lui Nagelsmann de a continua sau nu ca selecţioner după Cupa Mondială din 2026, pentru că este ''un tip tânăr care poate avea ambiţia să facă altceva''.

Cu toate acestea, el şi preşedintele DFB, Bernd Neuendorf, ar fi ”incredibil de fericiţi dacă Julian ar continua mulţi ani de acum înainte”, a mai spus Voeller, conform Agerpres.

Etichete: germania , jurgen klopp , julian nagelsmann


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Un neozeelandez care a dispărut împreună cu copiii săi a fost zărit în sălbăticie, după trei ani de căutări. Era înarmat și camuflat

Un bărbat din Noua Zeelandă care a dispărut cu trei ani în urmă, după ce s-a certat cu fosta soție, a fost zărit pentru prima oară în sălbăticie împreună cu cei trei copii ai săi, potrivit The Guardian.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Cum l-au numit italienii pe Dennis Man, care a oferit imaginea serii la Cipru - România

Englezii au folosit un singur cuvânt, când au aflat cât costă Joyskim Dawa

Exclusiv ”L-am întrebat dacă știa că e român”. Rupe plasele în străinătate și e dorit de FCSB: 2.500.000 €

Fără milă! Fotbalistul României ”desființat” după meciul cu Cipru: ”E un dezastru viu! Rușinea fotbalului românesc”

Video A fost eliminat, a plecat spre vestiare, iar arbitrul l-a chemat înapoi pe teren ca să-i mai arate o dată cartonașul roșu

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Neil Lennon a dat verdictul despre Ianis Hagi + Mesajul pentru antrenorul lui Rangers

Oficial Jucătorul cu zeci de meciuri la Sevilla și Aston Villa a semnat cu Dinamo! ”Bine ai venit”

A supărat pe cine nu trebuia și cariera ei s-a încheiat! Apoi a luat o decizie neașteptată: 2.000 $ în 24 de ore. ”Nu am limită”

Galerie Foto Neverosimil! Unde își vor susține "Tricolorii" conferința de presă dinaintea partidei cu Lituania

Citeşte şi

Decizia luată de Jurgen Klopp, la scurt timp după ce a revenit în fotbal

4 jucători ai Barcelonei! Klopp e gata să înceapă în forță munca la revenirea în fotbal

PEROZCum arată Halle Berry într-o zi obișnuită, la cumpărături. A renunțat la rochiile mulate și a îmbrăcat un trening lejer

FILM NOWJennifer Grey, în formă la 37 de ani de la rolul din "Dirty Dancing", la premiera noului ei film. Puțini i-ar da vârsta din buletin

„N-a venit niciun contract!”. Vești foarte importante despre transferul lui Antonio Luna la Dinamo citeşte ştirea pe Prosport.ro

"Luați-vă o cameră!" Scene pasionale cu Aryna Sabalenka și iubitul ei, la câteva luni după ce fostul prieten al jucătoarei a murit VIDEO citeşte ştirea pe ziare.com

Obiectivul turistic preferat de turiștii străini va fi închis pentru prima dată după 50 de ani citeşte ştirea pe Playtech.ro

PROFM Sean 'Diddy' Combs, considerat „atât de puternic”, chiar și după gratii. De ce multora le este frică de el

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Sean 'Diddy' Combs, considerat „atât de puternic”, chiar și după gratii. De ce multora le este frică de el

Digi World

O dieteticiană care lucrează cu bolnavi de cancer, despre alimentele și băuturile pe care nu le consumă deloc. Când devine cafeaua periculoasă pentru sănătate

Digi Animal World

Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia