S-a anunţat noul regulament al Formulei 1 din 2021. Plafonarea cheltuielilor, printre principalele măsuri
01.11.2019, 11:44SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Responsabilii Formulei 1 au prezentat principalele măsuri ale noului regulament din "Marele Circ", ce va intra în vigoare din 2021.
O primă măsură este plafonarea cheltuielilor la 175 de milioane de dolari pe sezon, dar fără să fie incluse, între altele, cheltuielile de marketing, activităţile indirect legate de Formula 1, salariile piloţilor şi ale celor mai bine plătite trei persoane de la o echipă, precum şi bonusurile.
Acest plafon va fi adaptat în funcţie de numărul de curse (un milion în plus sau în minus în baza a 21 de curse). Totodată, sunt prevăzute şi sancţiuni în cazul depăşirii plafonului.
Numărul de curse a fost fixat la maximum 25 pe sezon (faţă de 21 în prezent), dar cu weekend-uri de Grand Prix mai scurte (trei zile în loc de patru).
Maşinile vor fi mai simple în plan aerodinamic, cu un eleron anterior simplificat, roţi mai mari, care să conducă la întoarcerea la efectul de sol, precum şi eliminarea numeroaselor eleroane şi apendice.
Schimbări majore în Formula 1 din 2021
Monoposturile vor fi mai grele (768 kg în loc de 743), iar cockpit-ul va fi lărgit pentru un confort mai bun al piloţilor mai corpolenţi, urmând să fie ranforsat.
Responsabilii Formulei 1 au în vedere şi reducerea trenului aerodinamic, care împiedică în prezent monoposturile să se apropie unele de altele şi să se dubleze.
În prezent, un monopost de F1 pierde jumătate din capacitatea aerodinamică atunci când urmăreşte un alt monopost la o distanţă echivalentă cu lungimea unei maşini. Cu noile reguli, această cifră ar trebui să ajungă la 14 la sută, iar consecinţa va fi, probabil, o maşină mai lentă cu 3 până la 3,5 secunde pe un tur.
Anumite piese vor fi standardizate, dacă nu din 2021, din anii următori, cum ar fi discurile de frână. Echipele vor mai putea să-şi modifice cutiile de viteze doar o dată la cinci ani, husele de încălzire a pneurilor vor fi în continuare autorizate în 2021 şi 2022, dar simplificate, în timp ce suspensiile vor fi mai puţin complexe, iar sistemele hidraulice vor fi interzise.
În acelaşi timp, anumite piese de carbon vor fi acoperite cu o membrană pentru a se evita ca acestea să se spargă în cazul unul unui accident şi să provoace perforări.
Şi botul maşinii va fi lungit pentru a oferi o mai bună capacitate de absorbţie. Conţinutul de carburant regenerabil va depăşi 20 la sută, urmând să crească proporţia începând din 2022.
Marele Premiu de Formula 1 al SUA, de la Austin, va fi în direct la Digi Sport 2 duminică, de la ora 21:00.
Etichete: regulament nou formula 1 , regulament formula 1 2021 , regulament f1 , schimbari f1 2021
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții