Exclusiv ”The Thrill” Gavril, gata de o nouă luptă de 5 stele. Gala de la București va fi în direct la Digi Sport
articol scris de Digi Sport20.11.2024, 15:18
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ronald ”The Thrill” Gavril (37 ani), cel care în mai 2024 a câştigat centura WBC Latino prin KO, este gata acum pentru cea de-a doua reprezentație.
Campionul, care a făcut parte și din echipa lui Floyd Mayweather jr, va lupta vineri, 29 octombrie, cu Juan “Meteoro” Boada.
- Gala de box va face parte din evenimentul ”The Return of the Thrill Gavril 2”, organizat la Circul Globus, de la București, de la 19:00, în direct la Digi Sport 2.
Gavril: ”Am avut oferte din America, dar nu ne-am înțeles”
Galerie Foto
Marele meci, de peste 10 zile, a fost prefațat la Digi Sport. Gavril a fost prezent într-o ediție specială a emisiunii Campionii Digi Sport și a vorbit, printre altele, și despre greutățile pe care le-a întâmpinat până să ajungă la acest nivel.
”Am avut meciul de la Craiova, acolo unde am deschis seria evenimentelor organizate de către compania Gavril&Prodan Promotions, eveniment de succes, iar acum vom organiza al doilea eveniment, la București. Sunt foarte fericit pentru acest aspect.
În ultima vreme, m-am antrenat, am avut și oferte de a boxa în America, dar nu ne-am înțeles, așa că am decis să boxăm la București, mai ales că foarte multă lume așteaptă un astfel de eveniment”, a spus Gavril.
Ronald ”The Thrill” Gavril: ”Prin muncă și diciplină am progresat”
Trecerea de la amatori la profesioniști nu a fost deloc lejeră, dar Gavril spune că totul se poate rezolva cu pasiune și determinare.
”Înainte să plec în America, am avut o carieră lungă la amatori. De la 15 ani,m-am antrrenat cu Relu Auraș, au fost multe campionate mondiale și europene, timp de 10 ani, după care, la 25 de ani am decis să plec la profesioniști.
A fost foarte greu la început, nu știam limba foarte bine, nu cunoșteam pe nimeni, dar prin muncă și diciplină am progresat, iar în 2013 am ajuns să semnez cu compania lui Floyd Mayweather.
Nu mă așteptam să ajung aici, dar acum ne dorim să readucem boxul românesc unde a fost odată, adică în prim planul pugilismului mondial”, a mai spus Gavril.
Etichete: anamaria prodan , ronald gavril , the return of the thrill gavril 2 , florian andrei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții