Lucian Bute, aproape de marele anunț. Ce pregătește fostul campion mondial
04.07.2018, 10:26SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lucian Bute pregătește marele anunț. Fostul campion mondial și-a luat fanii prin surprindere și a lansat o postare pe rețelele de socializare, în care precizează scurt "Fiți aproape".
Astfel, Bute lasă de înțeles fie că ar putea reveni în ring, fie că s-ar putea apuca de altceva. Ajuns la 38 de ani, gălățeanul nu a mai urcat în ring din 24 februarie 2017, când a pierdut prin knock out meciul cu Eleider Alvarez, unul eliminatoriu pentru centura WBC la categoria semigrea.
Cu toate acestea, Bute nu ar vrea să-și încheie cariera cu o înfrângere și ar putea să mai urce în ring măcar pentru un meci. După înfrângerea din februarie 2017, Bute s-a concentrat mai mult pe viața de familie, după ce soția lui a născut o fetiță la câteva zile distanță, în martie. De la acel moment, Lucian a luat o pauză prelungită, dar a revenit apoi la antrenamente, însă rămâne de văzut dacă mai este capabil să susțină un meci având în vedere perioada destul de lungă de inactivitate.
Cariera lui Bute a luat o turnură bruscă în 2012, când a suferit prima înfrângere, una dură, prin knock out, în fața lui Carl Froch, când a pierdut centura IBF la categoria supermijlocie. Până atunci, Bute își apărase cu succes titlul mondial de 9 ori. După meciul cu Froch, disputat la Nottingham, Bute a fost dărâmat psihic, mai ales după ce chiar el a insistat să boxeze deși suferise o infecție la picior, care nu era încă vindecată total, ceea ce a făcut ca deplasarea sa în ring să nu mai fie cea care l-a făcut celebru.
A boxat apoi în victoria cu Denis Grachev, la o greutate intermediară, între categoriile supermijlocie și semigrea, iar lumea se aștepta ca pasul pe care îl va face să fie o schimbare de categorie. A mai luptat un meci la semigrea, cu Jean Pascal, iar apoi a revenit la categoria supermijlocie pentru trei meciuri, înainte de a concura din nou la semigrea în ultima sa prezență în ring.
În decembrie 2017, Lucian Bute a primit o ofertă bănoasă exact când se aştepta mai puţin, să participe în turneul World Boxing Super Series, unde participau primii 8 pugilişti de la categoria supermijlocie şi primii 8 de la semigrea. Aflat pe locul 8 în ierarhia WBC la semigrea la acea vreme, gălăţeanul a refuzat oferta care l-ar fi putut face din nou campion mondial.
Cei 15 ani de când boxează la profesioniști, plus perioada de pe vremea când era amator înseamnă multă uzură, iar Bute ia în calcul și o reprofilare. Dacă nu va continua să boxeze, Bute ar putea da ringul de box pe impresariat, iar gălățeanul a făcut deja primii pași. În Canada, acolo unde s-a stabilit din 2007, românul se ocupă deja de cariera câtorva pugiliști de perspectivă.
În cariera sa, Bute a strâns 32 de victorii, dintre care 25 obținute înainte de limită și 5 înfrângeri, dintre care două prin knock out. În total, românul a boxat în 13 meciuri de titlu mondial.
Etichete: lucian bute , bute froch , bute ibf , bute campion mondial , bute retragere , palmares bute
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții