Boxerul bătut de antrenor a fost suspendat 6 luni! De ce a fost pedepsit și cât a primit antrenorul
articol scris de Digi Sport17.12.2021, 10:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Gabriel Șchiopu, un tânăr boxer din România, a fost bătut de antrenorul Bogdan Dobrescu, la scurt timp după ce a câștigat titlul național la categoria sub 22 de ani.
La aproximativ o săptămână după eveniment, Federația Română de Box a intervenit și a aplicat suspendări atât sportivului, cât și antrenorului violent.
Federația Română de Box a dictat suspendările după incidentul de la Brăila
Pentru faptul că l-a lovit cu brutalitate și i-a spart arcada boxerului, Bogdan Dobrescu a primit o suspendare de un an, timp în care nu va mai avea voie să antreneze, conform Playsport.
Interesant este că și Gabriel Șchiopu, care a ieșit vizibil șifonat după conflict, a fost suspendat. Boxerul a fost pedepsit pentru 6 luni, iar asta deoarece a ripostat și l-a lovit, la rândul lui, pe antrenorul de la CSM Brăila.
- Noul campion național U22 a anunțat că își va căuta dreptate pe cale legală.
Boxerul bătut îi bate obrazul antrenorului care l-a lovit și transmite: "Să știi că nu rămâne așa!"
Victima susține că a fost lovită după ce i-a transmis antrenorului său, Ion Moroiță, că agresorul, Bogdan Dobrescu, înjură la copii.
”Maestrul Dobrescu Bogdan a țipat la copii, i-a înjurat. Eu am coborât din ring și copiii mi-au zis. I-am spus maestrului meu, Moroiță Ion, 'uitați, maestre, ce urât vorbește maestrul Dobrescu'!”, a povestit Bogdan Șchiopu, potrivit știrileprotv.ro.
După ce a fost lovit, Gabriel Șchiopu a urcat pe podium pentru a-și ridica trofeul, iar ulterior a mers la spital pentru investigații.
După eveniment, sportivul a transmis un mesaj pe contul său de Facebook, în care îi bate obrazul celui care l-a lovit, în sensul în care tinerii boxeri nu au ce învăța din gestul lui. Mai mult, Șchiopu a anunțat că va rezolva disputa pe cale legală.
"Astăzi am câştigat meciul din finală în prima repriză, prin inferioritatea adversarului. Dar am fost suprins de un croşeu de stânga de la un antrenor de box Mihai Bogdan Dobrescu! Să ştii că nu rămâne aşa …legea o să rezolve tot! Nu eşti un exemplu de urmat, pentru toţii copiii care fac box! Distribuiți mai departe!”, a fost unul dintre mesajele postate de pugilist.
Etichete: gabriel schiopu , bogdan dobrescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții