Razvan Rat studio Digi
Răzvan Raţ, în studioul Digi Sport / Foto: Captură Digi Sport.

Răzvan Raț luptă din greu să facă față ispitelor! Culinare :)

23.04.2020, 10:44
  • Preliminarii CM 2026: Israel - Norvegia, marți, 21:45, DGS 1

  • Elite League U20: România - Turcia, marți, 17:30, DGS 1

Prezență obișnuită în studiourile Digi Sport, chiar și în această perioadă, Răzvan Raț face parte așadar din categoria celor cu motive întemeiate să iasă din casă.

De poveștile lui din fotbalul mare vă bucurați la emisiunile Fotbal European, Fotbal Club sau Digi Sport Special. Vorbim totuși cu și despre unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști români all-time. În topuri ca număr de selecții, de prezențe în competițiile europene, mai ales în Liga Campionilor, dar și ca trofee cucerite în carieră.

Da, povestea lui Răzvan este una aparte. Plecat de copil din Piatra Olt, micuța localitate de lângă Slatina, a făcut ce trebuie să facă oricine vrea să reușească, dar atât de puțini pot face asta: a strâns din dinți. Și a parcurs etape în definirea sa ca fotbalist la Craiova, apoi la Pitești, la Școala Nicolae Dobrin, după care curba ascendentă odată ajuns la Rapid e binecunoscută. Chiar dacă a existat un moment când, de exemplu, a fost împrumutat la Bacău. Olteanul ajuns în Moldova s-a încăpățânat încă o dată să își urmeze destinul.

De la călătorul RATB, uneori clandestin, la parcul auto impresionant

L-am întâlnit prima oară acum mai bine de 20 de ani. Unul din mulții jucători de la "tineretul" Rapidului, chemați de Lucescu să se antreneze cu echipa mare.

Pe vremea când exista și ProRapid, baza de pregătire, devenită ulterior și sediul clubului în cartierul Bucureștii Noi. Posesorul de azi al unor mașini de lux nu uită drumurile cu troleibuzul 97.
E chiar nostalgic: "Doamne ce vremuri. Fac parte din trecutul meu și nu am cum, vreodată, să le uit sau să nu vorbesc de ele. Sunt amintiri nepereche și le am bine stocate. Antrenamentele acelea cu fotbaliști uriași, impactul cu lumea lor... Lui Lupu aproape că nu știam cum să mă adresez 'nenea', 'domnu'', 'nea Dănuț' nu mergea...

Mai ales după ce mi-am luat carnetul și prima mașină. De la Zero Bundea. Mașina, nu carnetul. Mi-a spus Dănuț că o probează el. Ceilalți râdeau, habar nu aveam de ce și m-am suit în dreapta. Nu știu când și cum am ajuns în centru. Îmi amintesc că am coborât cu picioarele tremurânde, din cauciucuri ieșea fum și Lupu îmi spune calm: 'Ia-o, e bună'. Și câte, și mai câte".

Amintiri... Răzvan se gândește mai ales în actuala ordine mondială să scrie o carte în care să povestească despre duelurile nepereche cu cei mai mari fotbaliști de azi.

Face cursuri de management , de la distanță, la o Universitate foarte cunoscuta

Până atunci totuși tânărul antreprenor urmărește atent evoluția economică, s-a înscris și la cursurile la distanță ale unei cunoscute universități și profită să își petreacă mai mult timp cu familia, mai ales cu Nicole, fetița sa de 9 ani.

"Timpul trece ușor, nu mă plâng. E bine că am apucat să ne terminăm de renovat apartamentul. Blocul în care stau eu are și o curte generoasă și nu resimțim atât de tare efectele limitării de mișcare. Categoric că, pe de altă parte, eram obișnuiți să călătorim mult, în afara țării zic și nu o mai putem face, dar trece și asta".

Așa cum s-a mai discutat familia Raț a pus la dispoziția autorităților hotelul pe care îl are în Slatina ca centru de carantină: "Sincer tata se ocupă, vorbesc cu el, sunt la curent cu ce se întâmplă, știu că sunt aduși în continuare oameni. Important e să fie de folos, mai departe vedem ce o să fac și cu el și cu școala de fotbal, aflată și ea pe hold".

Un tip dinamic și făcând parte din categoria celor hotărâți ca renunțarea la cariera de fotbalist să nu lase urme, Răzvan se antrenează în continuare, dar trebuie să facă față ispitelor culinare de tot felul, mai ales că:

"A fost Paștele, vine ziua Iuliei (soția sa), tot avem pretexte să mâncăm toate felurile plus dulciuri, mai bei și o șampanie...și te trezești că tre să comanzi online pantaloni cu un număr mai mare".

Etichete: razvan rat , dan filoti


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
J. D. Vance: „Nu-mi place să salvez Europa din nou!” Planurile de război ale SUA, transmise unui jurnalist american pe Signal

Redactorul-şef al revistei The Atlantic, Jeffrey Goldberg, a fost inclus într-un „grup de mesagerie” în care membri de rang înalt ai administraţiei Trump - vicepreşedintele J. D. Vance, secretarul Apărării Pete Hegseth şi consilierul în probleme de securitate naţională Mike Waltz - au discutat despre atacuri americane împotriva rebelilor huthi, în Yemen. El a dezvăluit mai multe conversații dintre aceștia, precizând că nu va divulga informații sensibile, dar atrăgând atenția că acestea au fost distribuite pe grupul de pe aplicația Signal, în ciuda faptului că alegerea oficialilor de a comunica acolo poate încălca legea privind schimbul de informații clasificate.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

Video Inexplicabil! Gol cum rar se vede în fotbal, la Germania - Italia: "Să mă ciupească cineva / Nu-mi revin"

A dispărut de pe masa lui Gigi Becali, iar milionarul a rămas ”mut”! ”De la mine, din palat, da!”

UEFA a luat decizia! Ce se întâmplă cu Danny Makkelie, după penalty-ul evident neacordat României cu Bosnia

Ion Țiriac construiește stadion de fotbal. ”Am 50.000.000 de euro și-l fac!”. Ce rol va avea Stelea și unde va fi arena

A primit vestea înainte de San Marino - România: "Va fi cel mai scump transfer din istoria clubului"

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Exclusiv Fără să stea pe gânduri! Remarcații lui Ilie Dumitrescu după San Marino - România 1-5: ”Serios?”

”Cât de aproape ești de Barcelona?”. Răspunsul lui Andrei Rațiu, după San Marino - România 1-5

De departe omului meciului San Marino - România! N-a marcat, dar a fost cel mai bun de pe teren

Cei din San Marino au tras o concluzie total surprinzătoare după victoria României

Citeşte şi

Era Hagi. Tot el este Viitorul pentru toate Româniile

România s-a făcut mare

PEROZAdela Popescu, pozată de Radu Vâlcan în costum de baie, în Thailanda: I se pare că Cindy Crawford e glumă pe lângă soția lui din Șușani

FILM NOWEiza González, apariție spectaculoasă la premiera „Ash”. Rochia argintie a furat toate privirile

Gigi Becali, destăinuiri impresionante despre tatăl său: ”Am mers doi kilometri cu ochii închiși ținându-mă de căruță” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Un jucător din San Marino valorează cât o Tesla de lux. Lotul lor, cât jucătorul certat de Lucescu după meciul cu Bosnia citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Bianca Censori, total sub "vraja" lui Kanye West. A părut complet supusă la Grammy, unde a apărut fără lenjerie, în rochie transparentă

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Bianca Censori, total sub "vraja" lui Kanye West. A părut complet supusă la Grammy, unde a apărut fără lenjerie, în rochie transparentă

Digi World

De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim suficient

Digi Animal World

Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul uriaș sunt virale