Video Jurnal de autoizolare | Casa Badea, locul unde filmul și fotbalul merg cel mai bine împreună
articol scris de Dan Filoti02.04.2020, 10:34
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mi-l amintesc la una din primele emisiuni la care a venit. Ionuţ Badea. Ulterior, ne-am revăzut des în studiou, legați în primul rând de plăcerea comună de a vorbi despre sport, despre fotbal.
La întâlnirea la care fac referire m-a impresionat meticulozitatea și rigurozitatea.
Nu începusem de foarte mult timp Matinalul, dar chiar și asa a fost primul invitat care și-a adus laptopul. Se confirma faptul că am în față un personaj tobă de teorie, dar aveam să descopăr un practician, infinit mai relaxat, jovial și pus pe glume decât își sau i se construise percepția generală.
Ionuţ Badea, antrenorul pentru care a fost firească trecerea de la arhaicul "nea" la "mister"
Genul de tehnician al noului val, atent la imagine, cu un discurs mai mult decât îngrijit și calibrat pe înțelesul jucătorilor, nicidecum invers. Am fost contemporanii și continuăm să trăim o perioadă în care noua generație de jucători arată, înțelege și se exprimă la un nivel superior vechii generații de antrenori.
Cel despre care vă vorbesc a fost unul dintre exponenții perioadei de tranziție în fotbalul românesc. Și unul dintre cei care a făcut firească trecerea de la arhaicul "nea" la mult mai profesionistul "mister" ori "coach".
Ionuț Badea. Nu e o rubrică de portret, așa că nu insistăm pe asta, deși în familia Badea latura artistică nu e deloc una de neglijat. Din contră chiar, datorită soției puternic ancorată în lumea cinematografiei românești.
De altfel, unul dintre filmele de referință de după și cu Revoluția din 89, "A fost, sau n-a fost" a adus și întâlnirea dintre un anumit jucător al Vasluiului patronat de Porumboiu și un membru important al echipei de filmare a lui ... Corneliu Porumboiu. Dar cum spuneam aceasta e o altă poveste.
Ionuţ Badea: "Antrenez intens și zilele acestea. Sunt antrenorul fetelor mele"
Acum este despre antrenorul Badea. Antrenor al echipei de suflet, în orașul natal. FC Argeș își caută drumul, iar pașii făcuți sub comanda unuia din oamenii pe care s-au bazat Puiu Iordănescu sau Cristoph Daum sunt în direcția bună. Parcă pentru a supraveghea mai bine ce poate fi supravegheat în această perioadă, Ionuț s-a autoizolat cu familia la casa pe care o are în imediata apropiere a Piteștiului.
"În mod evident e mai bine să trecem această perioadă într-un loc în care avem posibilitatea să ne bucurăm și de aer liber. Oricum acesta este locul în care noi ne încărcăm bateriile și unde noi veneam de câte ori aveam ocazia. Nu e ușor pentru nimeni și nu ne gândeam că ne vom confrunta cu o astfel de situație, dar cu calm și echilibru lucrurile vor reveni la ceea ce numeam normalitate".
Devine repetitiv, știu, dar fiecare dintre cei care acceptă sa își împărtășească trăirile și experiențele acestei perioade atipice pune accent pe faptul că are posibilitatea de a-și petrece timp de calitate cu cei apropiați: "În aceste zile continuu să fiu antrenor, dar sunt antrenorul fetițelor mele (soții Badea au două fete). Exerciții fizice în curte. Chiar și jocuri cu mingea, plimbări cu bicicleta în pădurea din imediata apropiere a căsuței ... Avem ce face, nu ne plictisim".
După cum spuneam și la început, Ionuț nu lasă nimic la voia întâmplării, așa că împreună cu staff-ul său își monitorizează cât poate de bine jucătorii, având, prin intermediul tehnologiei, sesiuni video constante. Tehnicianul argeșenilor a fost de acord să ne exemplifice inclusiv prin două filmulețe genul de activitate fizică pe care o cere fotbaliștilor.
Filmul. Locul unde Ionuţ Badea nu e locul 1 în casă
În afara contactului cu echipa, fotbalul ocupă o bucată semnificativă dintr-o zi obișnuită în clipele actuale. Nici nu așteptam altfel: "Cărți, studii de specialitate plus programele la care sunt abonat. E un bun prilej sa pregătesc antrenamente, să experimentez, deocamdată teoretic, să inovez", ne povestește Ionuț.
Și, în mod evident, așa cum peste tot în lume sunt redescoperite filmele, în casa Badea nu poate fi altfel, mai ales că, povesteam un pic, există o abordare și o perspectivă pe cât de avizată pe atat de profesionistă.
Etichete: dan filoti , coronavirus , jurnal de autoizolare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții