Jurnal de autoizolare | Carmen, antrenoarea de fete care are grijă de băieții de acasă
articol scris de Dan Filoti11.04.2020, 16:48
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Pe Carmen Amariei am văzut-o de două ori. Faţă în faţă zic. Dar e genul de persoană cu care ai impresia că te cunoşti de-o viață dacă îi prinzi lungimea de undă.
Ardeleancă de la mama ei, dintr-o bucată, fără formalisme, fițe și alt arsenal de gesturi, ori vorbe ce te-ai gândi că ar putea însoți un sportiv cu palmaresul și valoarea ei. Amariei a fost una dintre cele mai bune handbaliste pe care le-a avut România.
Gheorghe Tadici n-a luat-o pe Carmen Amariei la Mondialele din 1995
Liderul unei generații care în 1995, de exemplu, câștiga Mondialul de tineret, dublă câștigătoare a Ligii Campionilor, Carmen a avut și când era o personalitate puternică. Care a privat-o de prezența în 2005 la cea mai mare performanță a handbalul feminin, finala mondială (pierdută) cu Rusia.
Bine, depinde cum privim lucrurile pentru că sunt mai mulți cei care spun că România a fost văduvită de cea mai bună jucătoare a sa. Pare de neconceput azi să nu selecționezi un câștigător de Liga Campionilor (chiar în 2005 cucerea cu Slagelse prima oară în carieră acest trofeu).
E ca și cum ai lăsa-o azi pe Cristina Neagu acasă. Totul din pricina faptului că a "îndrăznit" să-l înfrunte pe zbirul Tadici, cu care a avut "meciuri" în permanență, din cauza comportamentului și a metodelor acestui antrenor "old school" din sportul nostru.
Astăzi, Carmen e ea antrenoare. La Rapid, și pare că e de o viață acolo. I se potrivește exuberanța galeriei de la fotbal care vine constant la meciuri, pentru a le susține pe fete: "Eu sunt tipul de ardelean care infirmă legenda. Nu-s molcomă. Îmi place acțiunea, dinamismul, ritmul alert. Și adrenalina. Nu aș fi făcut altfel carieră în handbal. La Rapid mă simt extraordinar și vreau încet, încet să readucem echipa asta unde merită, în topul intern și apoi din nou în Europa".
Carmen Amariei își împarte timpul între a-și monitoriza elevele și a găti copiilor: "Am făcut o ciorbă de fasole cu afunătură ... mmm"
Perioada de întrerupere a sportului le-a găsit pe rapidiste proaspăt calificate în "Final four-ul" Cupei României. Practic, acum fix o lună au jucat ultimul meci, sfert de finală cu U Cluj și victorie categorică (40-32) a echipei lui Carmen împotriva formației din orașul natal.
"Cu handbalul mai greu în perioada asta, dar încercăm să facen tot ce putem face de acasă. Păstrez legătura cu fetele, inclusiv video, le urmăresc antrenamentele, studiez ce se poate studia, gândesc strategii și mă gândesc ca tot omul la revenirea la normalitate".
Dacă în sală are grijă de fete, acasă Carmen este mama cu normă întreagă și își dedică timpul băieților. Luca are aproape 6 ani, în timp ce Marco are 9 luni.
Carmen Amariei are gânduri de Europa cu Rapid
"Toată ziua sunt cu ei. Mă solicită intens, dar nu mă plâng. Bine, mai greu e când mai iese Cosmin la cumpărături sau unde mai are el treabă, dar altfel avem tot timpul activități. Ne bucurăm și că suntem printre privilegiații care pot ieși în curte când e vreme frumoasă".
Cum spuneam, firescul face parte din felul ei de a fi, astfel că înainte de a termina convorbirea mai rapid decât ne propuseseram, datorită, în niciun caz din cauza :), celor mici, Carmen a subliniat că și în perioada asta, ca și tot timpul, nu ezită să își etaleze talentul și în bucătărie: "Acum, de exemplu, doar ce am făcut o ciorbă de fasole cu afunătură... 'Da, Luca vin acum'. Hai că ne mai auzim".
Etichete: carmen amariei , blog dan filoti , jurnal de autoizolare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții