Video Jucător din NBA, amendat cu 50.000 de dolari după ce a lovit o fată din public cu protecția dentară
articol scris de Digi Sport15.04.2022, 13:59
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Starul echipei Charlotte Hornets, Miles Bridges, a fost amendat cu 50.000 de dolari de liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), după ce şi-a aruncat protecţia dentară în public, lovind o tânără, la meciul pierdut cu Atlanta Hawks (103-132) de miercuri, transmite DPA.
Incidentul a avut loc în ultimul sfert al meciului, când Bridges a fost eliminat după ce a făcut două greşeli tehnice succesive.
A lovit o fată din tribune, cu protecția dentară!
În timp ce jucătorul era escortat către vestiar, Bridges a părut că reacţionează la un fan care îl agasa, când s-a întors şi a aruncat cu protecţia dentară în direcţia lui, dar a ratat ţinta şi a lovit în schimb o tânără de 16 ani.
Bridges şi-a cerut scuze pentru reacţia lui la conferinţa de presă de după meci, dar i s-a părut inacceptabil să fie pus în legătură cu adolescenta pentru a îndrepta lucrurile.
Amenda de 50.000 de dolari este cea mai mare dată în acest sezon al NBA, egalând-o pe cea primită de Markieff Morris, după un fault flagrant la Nikola Jokic, care a declanşat o încăierare.
O amendă de 40.000 de dolari, aplicată lui Jusuf Nurkic, care a luat mobilul unui fan şi l-a aruncat în tribune, şi respectiv 35.000 de dolari impusă lui Malik Beasley, pentru lovirea lui Drew Eubanks, sunt alte sancţiuni mari impuse în acest sezon.
Agerpres
Etichete: charlotte hornets , atlanta hawks , miles bridges
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții