Galerie Foto Ce a spus Jamal Ben Saddik despre Benny Adegbuyi după ce l-a făcut KO în prima rundă
articol scris de Digi Sport21.08.2022, 16:54
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Marocanul Jamal Ben Saddik l-a spulberat pe Benny Adegbuyi în prima rundă a luptei din cadrul Glory 81.
Românul a rezistat doar două minute și 34 de secunde în fața lui Saddik. Adegbuyi a fost trimis la sol, iar arbitrul l-a numărat, însă a reușit să se ridice și să continue lupta. După o altă serie de lovituri foarte puternice, românul a cedat și a fost declarat knockout.
Ce a spus Jamal Ben Saddik despre Benny Adegbuyi după ce l-a făcut KO în prima rundă
La finalul meciului, Jamal Ben Saddik a mărturisit că deși a câștigat ușor lupta, nu l-a subestimat niciodată pe Benny Adegbuyi și este convins că sportivul român va reveni mai puternic.
Mai mult, Saddik a precizat că antrenorul său, Mike Passenier, a fost crucial în victoria sa împotriva românului.
”Nu a fost surprinzător. Nu l-am subestimat sub nicio formă pe Benny. Știam de ce este capabil în ring. E un mare sportiv și sper să îi văd un viitor frumos, să fie acolo unde își dorește. Suntem amândoi profesioniști și sper să ne descurcăm bine în viitor.
Aceasta a fost lovitura pe care domnul Mike Passenier m-a învățat să o folosesc. Mi-a spus să pun o presiune constantă, să lovesc încontinuu și asta am făcut. Așa cum vedeți pe ecran, am avut răbdare și am continuat să lovesc.
Sper ca în viitor să lupt pentru centură. Hai să vedem ce vrea publicul de la mine. Cred că merit acest meci. Sunt într-o formă foarte bună în acest moment, dar Glory va decide. Eu sunt gata pentru orice adversar”, a declarat Jamal Ben Saddik după meci, potrivit sport.ro.
Galerie Foto
Daniel Ghiță îl ”desființează” pe Adegbuyi, după eșecul cu Saddik: ”Nulitățile au impresia că sunt sportivi”
Daniel Ghiță este de părere că Benny Adegbuyi este doar un sportiv supraapreciat, care nu are valoarea galelor în care luptă, fiind doar foarte bine promovat de către impresari și organizatori.
”Când te bate unul cu o singură mână, ce crezi ca se întâmplă când te bate cu două? Predicția mea KO- first round (prima rundă) a devenit realitate. Sportul e sport, show-ul e show!
Mai faceți încă o luptă, că doar show-ul se vinde. Nulitățile au impresia că sunt sportivi. Când nu ai forță în pumn, doar ești promovat…
Dumnezeu nu doarme! Nihil Sine Deo”, a fost mesajul postat de Daniel Ghiță pe contul personal de Facebook.
Etichete: benny adegbuyi , kickbox , jamal ben saddik
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții