Americanii au eliminat marijuana și cocaina de pe lista substanțelor interzise: "Vrem să educăm sportivii"
13.12.2019, 21:12SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Conducerea Major League Baseball din Statele Unite a decis să scoată marijuana și cocaina de pe lista substanțelor interzise. Anunțul a fost făcut de șeful baseball-ului din SUA, Dan Halem. Jucătorii depistați pozitiv vor fi trimiși la tratament.
Decizia vine după ce jucătorului celor de la Los Angeles Angels, Tyler Skaggs, a fost găsit mort pe 1 iulie. În urma autopsiei s-a dovedit că Skaggs avea diferite substanțe în organism, în momentul decesului. Printre acestea și fentanil, pentru a scăpa de durere.
Americanii au eliminat marijuana și cocaina de pe lista substanțelor interzise
Jucătorii de baseball și conducerea Ligii au căzut de acord pentru a modifica regulamentul competiției. Începând cu anul 2020, jucătorii de baseball depistați pozitiv pentru THC (substanța din marijuana), Cocaina, Fentanil și alte Opioide (n.r substanțe chimice înrudite cu morfina, care au efect analgezic), nu vor mai fi suspendați.
Conform noului regulament, jucătorii care vor fi depistați pozitiv vor fi trimiși la tratament, iar o eventuală suspendare ar putea fi aplicată în ultimă instanță. Conducerea baseball-ului din SUA a înțeles faptul că jucătorii încearcă prin diferite metode să înlăture durerile cauzate de joc.
Șeful MLB, Dan Halem, consideră că acesta este un pas important pentru sportul din SUA: "Există o epidemie a opioidelor, lucru care ne îngrijorează. Jucătorii trebuie să înțeleagă faptul că au nevoie de o medicamentație potrivită pentru a trece peste durerea fizică. Sperăm că prin aceste modificări vom reuși să educăm sportivii și publicul, să tragem un semnal de alarmă. Vrem să ne protejăm jucătorii, să avem grijă de sănătatea lor, nu să-i sancționăm", a spus Halem, citat de BBC.
Etichete: baseball , cocaina , marijuana , tyler skaggs
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții