Amendă astronomică pentru Khabib Nurmagomedov! Anunțul făcut de Floyd Mayweather
10.10.2018, 21:02SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Floyd Mayweather anunță că rusul Khabib Nurmagomedov va primi o amendă usturătoare, după gesturile necontrolate pe care le-a avut la finalul luptei cu Conor McGregor. După spusele americanului, Khabib va plăti o sumă formată din 7 cifre, adică cel puțin un milion de dolari.
"McGregor este un adversar foarte dificil, dar adversarul lui McGregor a sărit din ring și s-a luat la bătaie cu oameni din public...neprofesionist. Va urma o amendă uriașă, de asta sunt destul de sigur.
La meciul meu cu Zab Judah a fost un meleu nebun în ring și a urmat o amendă uriașă. Dacă nu greșesc, a fost o amendă din 7 cifre. Iar la meciul meu s-au confruntat câțiva oameni din cele două echipe, la meciul lui McGregor s-a ieșit din ring în public și acolo a fost bătaia. Amenda va fi una nebună", a comentat Floyd Mayweather, conform Daily Mail.
Sâmbătă dimineață, Khabib Nurmagomedov (30 de ani) l-a învins pe Conor McGregor (30 de ani) în repriza a patra, apoi a sărit din cuşcă şi s-a luat la bătaie cu staff-ul irlandezului. Câteva secunde mai târziu, o persoană identificată ulterior a intrat în ring şi l-a lovit pe la spate pe McGregor, care încerca să-şi revină după efortul depus.
Dana White a evitat să îl premieze pe luptătorul rus într-un cor de fluierături și chiar i-a transmis: "Dacă îți ofer centura acum, oamenii își vor pierde mințile și vor începe să arunce cu lucruri. Va fi și altcineva rănit". Apoi, l-a direcționat către vestiar. De altfel, la ieșirea lui Khabib Nurmagomedov din ring, tocmai acest lucru s-a întâmplat. Unele persoane din public au aruncat cu diverse lucruri în direcția lui.
Etichete: khabib nurmagomedov , khabib mcgregor , scandal khabib mcgregor , amenda khabib nurmagomedov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții