VIDEO Prioritățile lui Alin Petrache, șeful COSR: "Vrem victorii ca la Sidney și Atena"
29.05.2014, 13:41Proaspăt câștigător al alegerilor pentru președinția Comitetului Olimpic și Sportiv Român (DETALII AICI), Alin Petrache a spus că prioritară este participarea la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, apoi se va axa pe o strategie pe termen lung.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Noul președinte al COSR a anunțat luarea unor măsuri importante, cu toate că strategia va rămâne aceeași, având în vedere că ceilalți membri vor continua în funcțiile deja ocupate.
"Măsurile care vor fi luate sunt foarte multe, cred că avem mult de muncă. S-a schimbat doar președintele. Vicepreședinții rămân, la fel ca ceilalți membri ai Comitetului Executiv și secretarul general.", a spus Alin Petrache, la primele declarații oficiale date în calitate de președinte al COSR.
"E cu siguranță una dintre zilele frumoase din viața mea. Cele mai frumoase au fost atunci când mi s-au născut cele trei fiice. M-am gândit la această zi ca la o competiție. E important să participi și, dacă învingi, e și mai frumos. Niciodată nu am avut gânduri atât de îndepărtate, dar important e să mergi mai departe și să pui ștacheta sus.", a adăugat câștigătorul alegerilor de joi.
"COSR nu are toate sporturile în mână, ci la aceeași masă și vrea să meargă mai departe și să obținem acele victorii de la Sidney și de la Atena. Prima etapă este Rio și trebuie să ne gândim la ea. Apoi, trebuie să ne axăm pe o strategie pe termen lung. Pentru a vedea la câte medalii trebuie să ne așteptăm, va trebui clar discutat cu președinții de federații, care sunt principalii pioni, împreună cu cei care practică sportul.", a mai spus Alin Petrache.
Noul președinte al COSR a vorbit și despre posibilitatea ca Octavian Bellu să continue la cârma lotului național de gimnastică, unde a adus zeci de medalii de-a lungul timpului, în toate competițiile: "Pe domnul Bellu nu trebuie să îl conving eu. Trebuie să continue, e artizanul celor mai multe medalii pe care le-am avut. Discutăm de cel mai mare antrenor al gimnasticii mondiale, nu despre contracandidatul meu".
Alegerile de la președinția COSR vor fi comentate și de către două foste mari sportive, Carmen Tocală și Camelia Potec, care vor fi prezente în studioul emisiunii ”Campionii Digi Sport”, programată de la ora 16:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT 1, DIGI SPORT 2 ȘI DIGISPORT 3
Etichete: video alin petrache , alin petrache presedinte cosr , strategie cosr petrache , petrache cosr jocurile olimpice
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...