Un jucător a suferit un stop cardiac după un contact dur. Colegii și adversarii, în lacrimi. Fanii au aprins lumânări
articol scris de Digi Sport03.01.2023, 16:52
Jucătorul de fotbal american Damar Hamlin (24 de ani) a suferit un stop cardiac după ce a fost placat, în primul sfert al meciului dintre echipa sa, Buffalo Bills și Cincinnati Bengals.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Damar Hamlin a suferit un stop cardiac după un contact cu Tee Higgins
În urma contactului cu Tee Higgins, Hamlin a fost lovit în piept, s-a ridicat și apoi s-a prăbușit la pământ, inert.
Colegii, adversarii, arbitrii și mulți dintre cei din stadion au intrat într-o stare de panică, iar ambulanța a intrat imediat pe teren pentru a-i fi acordate îngrijiri. O mască de oxigen i s-a pus pe loc și medicii au folosit un defibrilator pentru a-l resuscita.
Galerie Foto
La jumătate de oră după lovitura primită, Damar Hamlin a fost transportat la spital. Mama sa, care se afla în tribune, a coborât în grabă pe teren. Meciul nu s-a mai jucat, iar colegii săi și antrenorii nu și-au putut stăpâni lacrimile.
La un moment dat, aceștia au format un zid uman în jurul lui Damar, îmbrățișându-se, iar momentul a adus aminte de cele întâmplate cu Christian Eriksen, în vara lui 2021, la Euro 2000.
La câteva momente după incident, jucătorul care l-a accidentat, Tee Higgins, avea o privire pierdută, potrivit presei americane, însă a avut puterea să se ducă la mama lui Damar și să o îmbrățișeze.
Starea lui Damar Hamlin este critică: "I s-a montat un tub în gât, pentru a putea respira"
După incident, clubul Buffalo Bills a oferit un comunicat scurt: "Damar Hamlin a suferit un stop cardiac după o lovitură primită în meciul nostru cu Bengals. Bătăile inimii i-au fost restabilite pe teren și a fost transferat la spital pentru alte verificări și tratament. El se află acum sub sedative și starea sa este critică".
Un bun prieten al lui Damar Hamlin, Jordon Rooney, care este și reprezentantul său de marketing, a dat ulterior alte detalii: "Este sedat pentru a i se putea monta un tub de respirat în gât. În aceste momente se fac alte evaluări".
Însă starea sa nu s-a îmbunătățit nici ulterior, iar după câteva ore, agentul jucătorului a făcut un anunț îngrijorător: "Vă rugăm să continuați să vă rugați pentru Damar și pentru familia lui".
În fața spitalului unde a fost internat Damar s-au adunat foarte mulți fani și au aprins lumânări, rugându-se pentru el.
Etichete: fotbal american , damar hamlin , buffalo bills cincinnati bengals , jucator stop cardiac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...