Un alt coechipier al lui Lance Armstrong recunoaște că s-a dopat: “Totul era organizat de echipă!”
23.10.2012, 16:01
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Scandalul “Lance Armstrong” a provocat efect de domino la nivelul întregului ciclism.
Un alt coechipier al rutierului american a recunoscut, marţi, că s-a dopat cu EPO, sprijinind ideea că aceasta era o practică obişnuită în rândul echipei US Postal. Norvegianul Steffen Kjaergaard, care a concurat alături de Armstrong în Turul Franţei la ediţiile din 2000 şi 2001, a explicat că a început să se dopeze din proprie iniţiativă în 1998, în timp ce evolua la echipa daneză Chicky World.
El l-a contactat apoi pe medicul belgian George Mouton, supranumit "Doctorul Seringă", pentru consiliere şi pentru a elimina riscurile de a fi depistat pozitiv. Fostul ciclist a explicat că a continuat să se dopeze la echipa US Postal, al cărei lider era Lance Armstrong. "Totul era organizat de echipă", a spus Kjaergaard.
Norvegianul crede că mai mulţi membri ai formaţiei se dopau, dar a precizat că nu i-a văzut personal.
Acum în vârstă de 39 de ani, Kjaergaard s-a retras în 2003, ultima echipă la care a evoluat fiind US Postal. Acesta este acum director sportiv în cadrul Federaţiei Norvegiene de Ciclism, dar probabil își va pierde funcţia după dezvăluirile pe care le-a făcut ieri.
Mărturia lui Kjaergaard se alătură celor culese de Agenţia Americană Antidoping (USADA), de la alţi foşti coechipieri ai lui Armstrong, cuprinse în dosarul de dopaj de peste o mie de pagini întocmit în cazul fostului rutier american.
USADA îl acuză pe fostul sportiv că a utilizat substanţe interzise, printre care EPO şi steroizi, precum şi transfuzii sanguine, de-a lungul întregii sale cariere sale. Potrivit mărturiilor culese de agenție, mai mulţi coechipieri ai lui Armstrong s-au dopat în acelaşi timp cu liderul echipei.
Sursă foto: www.sport.aftenposten.no
Etichete: lance armstrong , steffen kjaergaard , armstrong kjaergaard , armstrong kjaergaard us postal , doping ciclism usada armstrong
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...