Ronnie O'Sullivan este bolnav și va rata tot restul sezonului de snooker
06.11.2012, 17:40Campionul mondial de snooker Ronnie O'Sullivan (36 de ani) s-a retras din actualul sezon competițional, invocând probleme de sănătate. De altfel, purtătorul său de cuvânt s-a ferit să dea un pronostic cu privire la revenirea în activitate a englezului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
După ce a câștigat a patra sa coroană mondială, în 2012, O'Sullivan nu va reuși să-și apere titlul în 2013. Managerul său, Django Fung, a alimentat în schimb zvonurile cu privire la o retragere definitivă a lui Ronnie: "Da, e posibil, dar să sperăm că nu va fi cazul. Nu știi niciodată ce se va întâmpla cu Ronnie, eu un tip foarte emoțional"
O"Sullivan a câștigat titlul mondial în luna mai, când l-a învins în finală pe Ali Carter (18-11), iar atunci a vorbit despre o retragere "sabatică" din sport, pe durata de 6 luni. La o lună mai târziu, Ronnie și-a anunțat pauza, iar Fung susține că exilul autoimpus este cauzat de diverse probleme personale și de sănătate.
"Cu toții avem probleme personale, iar unii le gestionează mai bine decât alții. Lui Ronnie îi este foarte greu să se concentreze acum pe snooker, are o febră glandulară care l-a chinuit în ultima vreme. Totodată, își vede rar copiii și nu îi mai place așa de mult să călătorească. Are nevoie de timp pentru a-și ordona viața personală", a povestit agentul campionului.
Pe englez îl mai deranjează și alt aspect însă. El acuză Federația că pur și simplu șantajează jucătorii să participe la cele 27 de turnee organizate pe durata a 50 de săptămâni dintr-un an competițional. În acest moment, O'Sullivan este pe locul 17 mondial, iar liderul ierarhiei este Judd Trump.
Etichete: ronnie o sullivan , judd trump , ronnie se retrage , snooker o sullivan , o sullivan ronnie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...