România a câștigat încă două medalii de aur la Mondialele de canotaj U23!
26.07.2015, 11:49România a cucerit, duminică, încă două medalii de aur la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Plovdiv (Bulgaria), în probele de dublu rame masculin şi dublu vâsle feminin.
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
La dublu rame masculin, echipajul format din Vlad Dragoş Aicoboae şi Toader Andrei Gontaru (foto) a fost cronometrat cu timpul de 6 min 25 sec 55/100, devansând Australia (6:26.79) şi Serbia (6:28.39).
Viviana Iuliana Bejinariu şi Ioana Vrînceanu s-au impus în finala de dublu vâsle feminin cu timpul de 6 min 57 sec 57/100. Podiumul a fost completat de echipajele din Noua Zeelandă (6:58.77) şi Olanda (7:00.17).
Sâmbătă, România a obţinut aurul în proba de patru rame fără cârmaci masculin (Dumitru Mariuc, Neculai Aniculesei, Dănuţ Viorel Rusu, Alexandru Cosmin Macovei).
Sportivii români vor mai evolua duminică în alte două finale, la dublu categorie uşoară feminin (Gianina Elena Beleagă şi Ionela Livia Lehaci) şi la opt rame cu cârmaci masculin (Mihăiţă Iliuţ, Sergiu Vasile Bejan, Gheorghe Costel Mihalescu, Vasile Agafiţei, Constantin Adam, Eugen Alexandru Luca, Gheorghe Robert Dedu, Cristian Ivaşcu, Adrian Munteanu).
Sursa foto: worldrowing.com
Etichete: romania medalie , romania medalii aur , romania medalii aur campionatele mondiale de canotaj u23 , romania medalii aur canotaj u23 , romania medalii aur canotaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de...