Paramedicii au încercat să-l resusciteze 45 minute. Moartea tragică a unui mare campion
08.07.2020, 10:51Australianul Alex Pullin, dublu campion mondial la snowboard, a murit ieri, la vârsta de doar 32 de ani, în urma unui accident înfiorător.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Moartea seceră din nou vieți tinere în sportul mondial.
Portdrapel al Australiei la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci (2014), Pullin a murit înecat, în apropiere de Sydney, în timp ce pescuia.
Paramedicii sosiți pe plaja unde salvamarii l-au adus pe sportivul australian au încercat timp de 45 de minute să-l resusciteze, însă nu au mai reușit să-l aducă la viață pe cel supranumit "Chumpy".
Presa din Australia a avansat ipoteza potrivit căreia Pullin și-ar fi pierdut cunoștința în timp ce pescuia, iar un pescar aflat în zonă i-ar fi zărit trupul în apă. A strigat imediat la un surfer aflat în apropiere, care și-a lăsat instantaneu placa și a înotat pe țărm pentru a-i anunța pe salvamari.
Australienii mai scriu că familia dublului campion mondial se afla chiar pe plajă și îl aștepta pe Alex să se întoarcă din larg.
Alex Pullin a participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice de iarnă: 2010, 2014 și 2018.
Etichete: deces , alex pullin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...