”Mi s-a rupt o bucățică de menisc!”. Nicolae Negumereanu, clipe dure înainte de succesul istoric din UFC
articol scris de Digi Sport09.07.2021, 15:28
Nicolae Negumereanu (26 de ani), cel care a reușit, luna trecută, o victorie istorică pentru România în UFC, cea mai importantă divizie din MMA, în fața americanului Aleksa Camur, prin decizie împărțită (2-1), la categoria semigrea, a trecut prin momente grele înainte de luptă.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Luptătorul român s-a impus în gala UFC Vegas 29, dar a povestit calvarul prin care a fost nevoit să treacă.
Galerie Foto
Nicolae Negumereanu, clipe de groază înainte de succesul istoric din UFC. ”Nu puteam să calc pe picior!”
”Lupta a fost destul de dificilă, mă aşteptam să fie mai uşoară. A fost dificilă pentru că înainte cu 3 luni mă operasem la genunchi. Înainte să plec în America. Am făcut un antrenament în care am făcut o mişcare greşită şi mi s-a rupt o bucăţică de menisc.
Atunci eram destul de încălzit, am zis că dimineaţă va fi mai bine. Când m-am trezit de dimineaţă am avut un şoc. Nu puteam să calc pe picior. Eu stăteam la mansardă şi am coborât scările în fund ştiind că peste 3 luni am meci.
Vineri m-am accidentat, sâmbătă dimineaţă m-am trezit. Am văzut că nu pot să mişc piciorul. În câteva zile m-am şi operat. Nu puteam să las bucata aia acolo, îmi blocase genunchiul”, a povestit Negumereanu.
Sportivul a mai spus și de ce operația era obligatorie.
”Chiar dacă îşi revenea la loc, exista posibilitatea ca să se blocheze din nou. Am zis să scot bucata aia, fac recuperare o lună de zile. Eu mergeam după operaţie, pentru că nu a fost una grea. Nu puteam să alerg sau să îl forţez”, a mai spus Negumereanu, în AS.ro.
Etichete: nicolae negumereanu , gala ufc , negumereanu , negumereanu gala ufc
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...