Mark Selby a câștigat CM de snooker, după o revenire de senzație în fața lui O'Sullivan
06.05.2014, 11:27Supranumit "The Jester from Leicester", englezul Mark Selby (30 de ani) a reușit să câștige primul său Campionat Mondial de snooker din carieră, după ce l-a învins în finala de la Sheffield pe favoritul publicului, Ronnie O'Sullivan, scor 18-14.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Finalist în 2007, Selby a avut un turneu în care nu a impresionat în mod deosebit (exceptând semifinala cu Neil Robertson), dar a ajuns încet și sigur în ultimul act de la Crucible. Aici a dat peste O'Sullivan, care a încântat în meciurile precedente, chiar dacă a fost la un pas de eliminare în partida cu Joe Perry. De cinci ori campion mondial, O'Sullivan nu pierduse niciodată o finală la Sheffield, dar Selby a răsturnat neașteptat calculele hârtiei.
Deși a condus cu 10-5, O'Sullivan n-a reușit să mențină tempoul ridicat și concentrarea atât de importantă, deși finala părea jucată la un moment dat. Selby a remontat fantastic, a câștigat 10 din următoarele 12 frame-uri, reușind să se preia conducerea cu 15-12 la un moment dat. Rivalul său a revenit la 15-14, profitând de câteva ratări ale lui Mark, dar acesta din urmă și-a păstrat calmul și a luat trofeul.
Cu această victorie, Selby a revenit pe locul 1 mondial, în vreme ce O'Sullivan rămâne la două titluri mondiale în spatele lui Stephen Hendry, care a acumulat 7. Selby a dedicat victoria tatălui său, decedat pe vremea când noul campion mondial avea doar 16 ani. Din tribune, Selby a fost încurajat de iubita sa Vicky, care, înainte de ultima bilă neagră a meciului, și-a împreunat mâinile în rugăciune, invocând Divinitatea pentru succesul partenerului său.
"Să-l bat pe Ronnie în finală și să câștig primul meu titlu mondial este un vis devenit realitate", a spus Selby la final, în vreme ce O'Sullivan a recunoscut cu fair-play: "Mi-a pus mari probleme, eu am dat tot ce am avut, dar Mark a fost prea bun. Nu vreau să mă plâng. M-am bucurat în aceste 17 zile".
Pentru succesul de la Sheffield, Selby a încasat 300.000 de lire sterline, în vreme ce O'Sullivan a primit un premiu de 125.000.
Etichete: mark selby , selby , selby snooker , mark selby crucible , crucible 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...