Foto ”Lucrările se apropie de final”. 10.000.000€ investite în Berceni Arena: noua piesă a construcției din București
articol scris de Digi Sport16.04.2024, 20:22
Patinoarul din apropierea stației de metrou Apărătorii Patriei, numit ”Berceni Arena”, prinde tot mai mult contur și urmează să fie dat în folosință în cursul acestui an.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Patinoarul din Sectorul 4 este primul în ultimii 70 de ani ridicat în Capitală şi, de fapt, singurul care va fi funcţional la momentul în care va fi dat în folosinţă.
Noua piesă a ”bijuteriei” de 10.000.000€ din București
Patinoarul din Sectorul 4 al Bucureștiului este așteptat să arate ca o adevărată ”bijuterie” în momentul în care va fi inaugurat.
Galerie Foto
Costurile noului patinoar din București se ridică la aproximativ 10.000.000 de euro, iar acum Primăria Sectorului 4 a venit cu o noutate despre arena din Berceni.
”A fost montat cubul de afișaj la Patinoarul Berceni Arena!
Cu fiecare zi ce trece, lucrările se apropie de final și abia aștept ziua când o să veniți și o să vă bucurați de momente minunate alături de familie și prieteni la acest patinoar. Să avem o zi frumoasă!”, a transmis primarul Daniel Băluță, pe Facebook.
Capacitatea patinoarului ”Berceni Arena”
”Capacitatea noii investiții, care se va numi Berceni Arena, va fi de 800 de locuri în tribune. Terenul pe care se construiește patinoarul este de aproape 12.000 mp, iar clădirea va avea un regim de P+1E.
Suprafața construită desfășurată va fi de circa 6.500 mp, cu locuri de parcare pentru 73 de autoturisme, două autocare și spații verzi de 3.000 de metri pătrați, cu 70 de arbori plantați. Terenul a aparţinut societăţii Totul Verde din sector”, transmiteau cei de la Primărie, în 2022.
În perioada următoare ar urma să fie reluate și lucrările la patinoarul ”Mihai Flamaropol”.
Lucrările la patinoarul "Flamaropol" au început în 2016 şi au fost sistate în 2019, după rezilierea contractului, în condiţiile unor întârzieri şi probleme de execuţie. Până în 2019 a fost executată aproximativ 26% din întreaga lucrare (doar lucrări la structura de rezistenţă).
Galerie Foto
Etichete: bijuterie , patinoar , patinoar bucuresti , aparatorii patriei , berceni arena , patinoar berceni , sector 4 bucuresti , daniel baluta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, la Digi24, că este „îngrijorat” dar că...