Gică Hagi, ”reverențe” pentru Simona Halep, David Popovici, Ancuța Bodnar și Simona Radiș: ”Se poate în România!”
articol scris de Digi Sport14.08.2022, 16:57
Gheorghe Hagi (57 de ani) a ținut să-i felicite pe cei patru protagoniști de seamă în sportul mondial, sâmbătă, care au dus România pe cel mai înalt piedestal: Simona Halep, David Popovici, Ancuța Bodnar și Simona Radiș.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
”Regele” este de părere că la sporturile individuale România stă foarte bine și, prin asemenea performanțe, arătăm lumii că sportivul român are foarte mult talent și că poate să ajungă cât mai sus.
Gică Hagi, despre rezultatele de sâmbătă: ”Sportivi fantastici, care reprezintă România la cel mai înalt nivel”
Nu același lucru spune și despre jocurile de echipă, unde admite că am rămas în urmă, însă este sigur că se pot regla lucrurile în timp, cu susținere necondiționată.
”Sportivi fantastici, care reprezintă România la cel mai înalt nivel. Se poate în România! Semnalul pe care ni-l dau ei întotdeauna este că se poate. Suntem buni și cred că mai avem mult de lucrat la jocurile de echipă. Dar individual, arătăm că românul are talent foarte mult și este bun”, a declarat Gică Hagi, duminică, în cadrul unei conferințe de presă.
Sâmbătă, constănțeanca Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Toronto după um meci fantastic, de peste 2 ore, contra Jessicăi Pegula, David Popovici a devenit campionat european în proba de 100 metri liber și a doborât recordul mondial deținut de Cesar Cielo, ce data de 12 ani, iar perechea Ancuța Bodnar- Simona Radiș a cucerit titlul european la dublu vâsle.
Răzvan Florea este prezent la Campionatul European de natație: ”David este colosal”
Un alt constănțean, Răzvan Florea (41 de ani), fost înotător medaliat la Jocurile Olimpice de la Atena (2004), a dezvăluit cum a trăit performanța reușită de David Popovici la Roma, în cadrul probei de 100 de metri liber.
”A fost o cursă formidabilă. David a făcut încă o dată față cu brio. Ne-a adus o mare bucurie. E ceva extraordinar. David de când a venit la Roma a fost setat pe o performanță extraordinară. Prin ce a arătat dimineață, a demonstrat deja o formă bună.
E colosal. E primul sportiv care a înotat de două ori sub 47 de secunde. David are deja doi timpi. Noi trebuie să-l sprijinim pe David. Probabil că se gândește acum la 45 de secunde. Nu știm ce ne rezervă viitorul. Ne-a arătat mereu că barierele lui sunt departe. Se poate gândi în anii următori să ajungă mai bun”, a declarat Florea, pentru Digi Matinal.
Etichete: gica hagi , simona halep , david popovici , simona radiș , ancuța bodnar
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele american Joe Biden a pledat miercuri pe lângă succesorul său Donald Trump pentru...