Donația de 1 milion de dolari care ar putea calma spiritele în SUA: "Sunt dezgustat, dar vreau să acționez"
04.06.2020, 14:28Jucătorul de fotbal american Dak Prescott, legitimat la Dallas Cowboys, a anunțat că va dona 1 milion de dolari pentru îmbunătățirea pregătirii poliției și educație împotriva rasismului, anunță Reuters.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Donația de 1 milion de dolari care ar putea calma spiritele în SUA: "Sunt dezgustat, dar vreau să acționez"
Dak Prescott a explicat gestul său, venit în contextul protestelor izbucnite după moartea lui George Floyd: "Ca american de culoare, sunt dezgustat şi tulburat. Comunităţile noastre iau atitudine, protestează şi luptă pentru dreptate în cazul lui George Floyd şi al fiecărei vieţi a celor de culoare, iar eu sunt alături de voi.
Plănuiesc să acţionez şi promit un milion de dolari pentru îmbunătăţirea pregătirii poliţiei şi educaţie împotriva rasismului în ţara noastră", a scris acesta, pe Instagram.
Galerie Foto
Vineri seară, ofițerul Derek Chauvin a fost reținut și este acuzat de uciderea lui George Floyd. Avocatul acestuia a invocat al 5-lea amendament din Constituția Americană și își așteaptă procesul. În ciuda faptului că Derek Chauvin a fost arestat, protestele continuă.
Vezi video cu incidentul în care a decedat George Floyd. Atenţie, imagini care vă pot afecta emoţional!
Starul care a promis să aibă grijă de fetița lui George Floyd: "O să fiu aici pentru tine, eu te voi conduce la altar"
Campion în NBA cu San Antonio Spurs (2003), Stephen Jackson a fost foarte apropiat de George Floyd, cetățeanul ucis în timpul arestării sale, în Minneapolis, Minnesota.
Stephen Jackson a avut o nouă apariție publică și a promis că va avea grijă de familia lui George Floyd, care a lăsat în urmă o soție, Roxie Washington, dar și o fetiță de numai 6 ani, Gianna. Stepehen Jackson a avut un discurs emoționat în fața întregii țări: "George nu va putea să vadă cum crește fetița lui, nu va putea ajunge la absolvirea ei, nu o va putea conduce la altar în ziua nunții. Dacă va avea o problemă, tatăl ei nu va mai fi acolo să o ajute.
Voi încerca să fiu acolo mereu când va avea nevoie. Eu o voi conduce la altar, în memoria fratelui meu George. Gigi, eu o să fiu aici pentru tine. Vreau dreptate pentru George și sunt sigur că voi obține asta", a spus Stephen Jackson, citat de Clutch Points.
Etichete: sua , george floyd , proteste sua , dak prescott
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...