"Cred că s-ar fi sinucis!". Motivul pentru care s-a anulat lupta dintre "Hulk din Iran" și "cel mai înfricoșător om din lume"
articol scris de Digi Sport10.05.2022, 18:56
Lupta dintre Sajad Gharibi (29 de ani), supranumit "Hulk din Iran" și Martyn Ford (39 de ani), considerat "cel mai înfricoșător om din lume", a fost programată inițial în aprilie.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Ulterior, în urma face-off-ului din Dubai, lupta a fost amânată și mai apoi anulată. Atunci, americanul l-a împins pe iranian, care a căzut la pământ și nu s-a putut ridica decât cu ajutorul celor din anturajul lui.
Martyn Ford crede că "Hulk din Iran" ar fi urmat să se sinucidă după "Duelul Giganților"
Ford a dezvăluit recent că lupta nu a mai avut loc la cererea sa, după ce s-a convins că Gharibi nu ar avea nicio șansă cu el în ring. În plus, uriașul de 2 metri și 3 centimetri a explicat că s-a temut că iranianul ar fi putut face un gest necugetat după luptă.
"Sunt profund îngrijorat de sănătatea lui mentală și de cum se simte. Pur și simplu așa sunt eu. Nu pot lupta împotriva cuiva despre care chiar cred că s-ar fi sinucis după luptă.
Am avut un face-off și l-am împins puțin. Felul în care a căzut la pământ... M-am uitat în ochii lui, m-am întors și le-am spus celor prezenți: 'Nu va mai avea loc nicio luptă'", a explicat Ford, conform Daily Star.
Galerie Foto
"Hulk din Iran", luat la rost de propria mamă după ce l-a întâlnit față în față pe "cel mai înfricoșător om din lume"
Ce s-a întâmplat la face-off l-a afectat mental pe iranian, care a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Gharibi a explicat că, după ce Ford l-a pus la pământ, s-a simțit umilit și nu și-a mai putut contacta familia, din cauza umilinței trăite.
"Am mers la Dubai fără sponsori și fără antrenor. De când am ajuns acasă, îmi doresc să mor. O, Doamne, tu știi cât de mult am suferit, îmi este rușine față de poporul iranian. Nu mai pot să îmi sun familia.
De când m-am întors în Iran, nu am vizitat-o deloc. Nu pot. Nu pot să vorbesc cu tatăl meu. Când am vorbit cu mama mea, mi-a spus 'Persoana pe care am văzut-o în videoclip nu este fiul meu. Fiul meu este mai puternic decât atât'.
Când cineva nu poate vorbi cu propria familie, își pierde onoarea. Sunt devastat. Ai mei mi-au spus 'Te vei duce acolo și îl vei distruge'. Unii au zis că am fost plătit ca să cad. Îmi rănește inima. Cum poți să spui asta?
Cum mai pot eu să dorm, cum mă mai pot odihni? Mă simt foarte rău. Nu pot să dorm, iau somnifere. Când o mamă îi spune asta propriului ei copil, cum poți suporta?
Jur că nu am primit nici măcar un dolar. În Dubai, la mic-dejun am mâncat ouă. Dacă aș fi primit vreun dolar, n-aș mai fi putut continua", a explicat iranianul, conform World Boxing News.
Etichete: sajad gharibi , martyn ford , hulk din iran
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...