Video&Foto "Cel mai înfricoșător om al planetei" îl amenință pe "Hulk al Iranului" înainte de confruntare
articol scris de Digi Sport01.04.2022, 20:14
Lumea sportului va avea parte de o confruntare cu totul neobișnuită pe 30 aprilie. Martyn Ford, supranumit "cel mai înfricoșător om al planetei", îl va înfrunta pe Sajad Gharibi, poreclit "Hulk al Iranului".
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Cel mai înfricoșător om al planetei", Martyn Ford, îl amenință pe "Hulk al Iranului": "Îl zdrobesc!"
Cei doi giganți duc de mult timp o luptă de la distanță, însă, odată cu perfectarea meciului, aceștia au avut și ciocniri directe. Martyn Ford, care este culturist și actor, se pregătește intens pentru acest meci, care va fi cu totul și cu totul special.
El se antrenează într-o sală de arte marțiale mixte, împreună cu campionul mondial din kickbox, Rico Verhoeven, și îl anunță pe rivalul său că și-a îmbunătățit viteza.
Colosul de 2 metri și 3 centimetri spune că a slăbit substanțial, deși forma sa fizică era oricum una bună.
"Mă schimb total, construiesc o bestie de la zero, nu las nimic la voia întâmplării. Am progresat de la 145 de kg, dar mereu se poate mai bine", a spus Ford.
Galerie Foto
Martyn Ford crede că "Hulk al Iranului" e plin de steroizi
Britanicul de 39 de ani nu uită de prima confruntare fizică pe care a avut-o cu Hulk. Totul s-a întâmplat în Dubai, la finalul lunii februarie, când spiritele s-au încins din primele secunde.
"Dacă chiar voiam să se termine repede, puteam să îl fac KO în 20 de secunde, dar cred că o să-i acord o rundă și 20 de secunde", a spus Ford, care crede că Hulk al Iranului este plin de steroizi.
"Dumnezeu știe cum, dar acest Hulk apare în stânga și în dreapta de câțiva ani. El nu este sportiv, oricât ți-ai imagina asta. Am refuzat să fiu dus de nas de propaganda lui, așa că, inițial, l-am ignorat, dar apoi lucrurile au început să se înfierbânte.
Am zis că nu îi permit să vorbească așa despre copiii mei. El a încercat marea cu degetul și sunt gata să-i zbor capul. E un fel de meci rușinos, pentru că el nu este sportiv adevărat.
Este sută la sută personal, nu e nimic amuzant. Nu va exista nicio cascadorie. Pur și simplu vreau să-i zdrobesc fața. Aș face-o cu plăcere și în sală, în spatele ușilor închise, dar vreau să lupt profesional pe viitor. Această luptă, pentru mine, e floare la ureche, nu este o provocare pentru mine în niciun caz", a spus Ford.
De cealaltă parte, Hulk al Iranului nu stă nici el degeaba. Halterofilul de 30 de ani și 177 de kilograme se antrenează ca în "forțele speciale". Sajad Gharibi a postat o mulțime de filmulețe în care arată că "rupe fiarele" la sală.
Etichete: sajad gharibi , martyn ford , hulk iranian
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...