Cătălin Moroşanu atacă frontal: "Ghiţă o să-şi ia bătaie de la mine cum şi-a luat de la Gokhan Saki"
04.09.2019, 15:01Relaţiile dintre Cătălin Moroşanu şi Daniel Ghiţă, luptătorii de K1, nu sunt cele mai bune. Cel puţin asta lasă de înţeles declaraţiile pe care le-au dat în ultimul an unul despre celălalt. Cei doi şi-au "aplicat" mai multe lovituri sub centură, iar probabilitatea unei lupte între ei continuă să existe, chiar dacă termenul şi locul avansate la un moment dat, iunie, Stadionul Ion Oblemenco, nu au fost respectate.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Moroşanu şi-a anunţat retragerea din activitate pentru meciurile din România, iar Ghiţă a revenit în ring tocmai în ideea unei lupte cu Moroşanu. Deşi avansarea unui orizont de timp clar pentru gala în care să lupte nu este posibil în acest moment, o bursă de minumum 50.000 de euro pentru fiecare tentează şi e posibil să-i vedem faţă în faţă.
Cătălin Moroşanu ironizează ultimele două lupte avute de Daniel Ghiţă
"El și-a făcut revenirea cu doi moși, cu Dzevad Poturak și Petr Vondracek, doi moși care aveau 40 și ceva de ani, fratele meu! Ăia veneau de la mici și bere!”, a afirmat Cătălin Moroşanu la GSP Live.
„Să își amintească meciul cu Gokhan Saki, să se gândească când își lua pumnii ăia și toate loviturile într-un mod constant. Eu voi fi în fața lui ca Gokhan Saki. Avem aceeași înălțime, aproape același stil de luptă. Așa își va lua KO de la mine, dacă vreodată o să mă lupt cu el.
Când o să mă vadă pe mine să își amintească că eu sunt Gokhan Saki. Cum și-a luat de două ori, o să își ia bătaie și de la mine dacă vreodată o să se lupte cu mine”, a mai spus Cătălin Moroșanu.
- în decembrie 2010, după un meci care a necesitat o repriză suplimentară, Gokhan l-a învins pe Daniel Ghiţă
- în aprilie 2013, Daniel Ghiţă a pierdut, în runda a doua, meciul cu Gokhan Saki
Daniel Ghiţă a scris un mesaj pe Facebook pentru Cătălin Moroşanu
"În 2018, am fost primul care l-a ofertat: «Hai, Daniel, să ne luptăm!». El mi-a cerut o sumă foarte mare, cam în jur de 100.000 de euro. E foarte mult și e un subiect sensibil, pentru că e vorba doar de bani, la cât să ne înțelegem ca să putem lupta unul cu altul”, a spus Moroșanu
„Nu îl atacă Ghiță. Rugăminte: să nu se mai victimizeze. Moroșanu, recunoaște că ți-e frică de mine!”, a scris Ghiţă pe Facebook.
Etichete: catalin morosanu , daniel ghita , k1 , video daniel ghita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...