Tecău și Rojer au învins în finala de la s-Hertogenbosch! Victorie în două seturi
21.06.2014, 14:37UPDATE 19:28. Victorie pentru Horia Tecău! Românul a câștigat, împreună cu colegul său Jean-Julien Rojer, turneul de la 's-Hertogenbosch, după victoria în fața lui Santiago Gonzalez și Scott Lipsky, cap de serie numărul 4, scor 6-3, 7-6(3).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Pe iarba din Olanda, Rojer și Tecău s-au simțit excelent toată săptămâna, iar Horia a câștigat turneul pentru a doua oară la rând. În finală au câștigat primul set fără probleme, iar apoi au avut nervii mai tari în tie-break-ul din manșa a doua, unde s-au impus la 3. În total, Tecău și Rojer au trimis cinci ași și au comis doar două duble greșeli.
Procentajul lor la primul serviciu a fost de 68%, iar echipa românului a câștigat 34 de puncte din 41. Cu serviciul doi, Tecău și Rojer au câștigat 11 din 19 puncte. Românul și colegul său au salvat două mingi de break din cinci, fructificând în schimb trei din șapte. A fost a doua întâlnire directă între cele două perechi. Precedentul meci fusese câștigat de americanul Lipsky și mexicanul Gonzalez, pe hardul de la Acapulco (2014). A fost 10-5 în super-tiebreak atunci.
Tecău şi Rojer, principalii favoriţi ai probei, câştigaseră sâmbătă şi semifinala cu perechea Marcel Granollers (Spania)/Jurgen Melzer (Austria/N. 3), scor 7-6 (4), 3-6, 10-6. Perechea româno-olandeză şi-a adjudecat un cec de 23.500 de euro şi 250 de puncte ATP, iar tenismanul român a bifat a 34-a finală ATP de dublu din carieră.
Horia Tecău va juca a cincea finală consecutivă la turneul de la `s-Hertogenbosch, alături de al treilea partener distinct.
Echipa formată din jucătorul român și Jean-Julien Rojer s-a calificat în ultimul act al turneului organizat în Olanda, după victoria obținută sâmbătă dimineața, împotriva cuplului Marcel Granollers/Jurgen Melzer.
Partida a durat puțin peste o oră și jumătate și a fost adjudecată de principalii favoriți ai întrecerii cu 7-6, 3-6, 10-6.
În mod normal, semifinala cu Granollers/Melzer urma să se joace vineri, însă austriacul a disputat două meciuri pe tabloul de simplu, iar partida sa de dublu a fost amânată pentru sâmbătă.
Din cauză că turneul trebuie să se termine azi, finala de dublu se va disputa tot sâmbătă, de la ora 18:15. În ultimul act, Tecău și Rojer vor lupta cu Santiago Gonzalez și Scott Lipsky pentru trofeul din acest an de la `s-Hertogenbosch.
Este pentru al cincilea an consecutiv când Horia va juca ultimul act în competiția organizată pe iarba olandeză: în 2010 și 2012 s-a impus alături de suedezul Robert Lindstedt, cu care a mai jucat finala din 2011, iar în 2013 a fost triumfător împreună cu Max Mirnyi.
Etichete: horia tecau , tecau rojer , tecau hertogenbosch , hertogenbosch 2014
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...