Surpriză uriașă. Învins de un jucător de 18 ani, Nadal ratează șansa de a redeveni lider mondial
11.08.2017, 09:16Rafael Nadal a ratat șansa de a reveni pe primul loc în lume, în urma Masters-ului de la Montreal, după ce a fost învins de tânărul canadian în vârstă de 18 ani, Denis Shapovalov, aflat pe locul 143 în clasamentul ATP.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
4-6, 6-4, 7-6(4) a fost scorul în favoarea nord-americanului, care, în decisiv, nu și-a pierdut deloc serviciul, iar, în tie-break, a revenit de la 0-3.
Nadal, care mai avea nevoie de două victorii la Montreal, turneu dotat cu premii totale de 4.662.300 dolari pentru a deveni din nou numărul unu mondial, a făcut un meci bun, dar Shapovalov (143 ATP) a reuşit lovituri incredibile.
Pentru Shapovalov este primul său sfert de finală la un turneu ATP, după ce în turul secund trecuse de un alt fost campion de Grand Slam, argentinianul Juan Martin Del Potro, învingător la US Open 2009.
Tânărul canadian, care a primit o invitaţie pentru a evolua pe tabloul principal de la Montreal, va juca vineri, în sferturi, cu francezul Adrian Mannarino, care are parte şi el de o premieră - sferturi la un Masters 1.000.
Mannarino, care în turul secund trecuse de alt canadian, Milos Raonic, l-a învins joi pe sud-coreeanul Hyeon Chung (56 ATP).
Roger Federer a reuşit a 17-a sa victorie în tot atâtea meciuri cu spaniolul David Ferrer, 4-6, 6-4, 6-2, şi va da în sferturi peste alt spaniol, Roberto Bautista Agut, cap de serie numărul 12, care s-a impus în faţa francezului Gael Monfils, cu 4-6, 7-6 (7/5), 7-6 (7/2).
Rezultatele înregistrate joi în optimi la Montreal:
Denis Shapovalov (Canada) - Rafael Nadal (Spania/ 1) 3-6, 6-4, 7-6 (4)
Adrian Mannarino (Franţa) - Hyeon Chung (Coreea de Sud) 6-3, 6-3
Alexander Zverev (Germania/ 4) - Nick Kyrgios (Australia/ 16) 6-4, 6-3
Roger Federer (Elveţia/ 2) - David Ferrer (Spania) 4-6, 6-4, 6-2
Robin Haase (Olanda) - Grigor Dimitrov (Bulgaria/ 7) 7-6 (3), 4-6, 6-1
Roberto Bautista Agut (Spania/ 12) - Gael Monfils (Franţa) 4-6, 7-6 (5), 7-6 (2)
Diego Schwartzman (Argentina) - Jared Donaldson (SUA) 0-6, 7-5, 7-5
Kevin Anderson (Africa de Sud) - Sam Querrey (SUA) 6-4, 6-1
AGERPRES
Masters-ul de la Montreal e ÎN DIRECT la Digi Sport, în această săptămână.
PROGRAMUL TRANSMISIUNILOR DIGI SPORT
Etichete: rafael nadal , montreal , denis shapovalov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...