Sharapova nu va juca nici la Rogers Cup. "Sunt foarte dezamăgită!" Turneul este la Digi Sport
03.08.2017, 20:04Maria Sharapova nu va juca nici la turneul WTA de la Toronto (Canada), Rogers Cup, după ce săptămâna aceasta o accidentare la braţul stâng a constrâns-o să abandoneze şi la turneul de la Stanford (SUA), transmis de Digi Sport.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
''Sunt foarte dezamăgită că voi lipsi de la Rogers Cup anul acesta", a declarat jucătoarea rusă, care primise un wild-card. "Sunt dezamăgită că această accidentare m-a împiedicat să mai joc câteva zile şi voi face totul pentru a reveni în teren cât mai repede posibil''.
Maria Sharapova s-a retras înaintea meciului pe care trebuia să-l susţină, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Stanford (California), dotat cu premii totale de 710.900 dolari, din cauza unei accidentări la braţul stâng.
Sharapova, care resimţise dureri în meciul de luni contra americancei Jennifer Brady, câştigat în trei seturi, trebuia să joace miercuri contra ucrainencei Lesia Tsurenko, desemnată cap de serie numărul 7.
Rusoaica primise un wildcard pentru turneul de la Stanford, al patrulea pentru ea după expirarea suspendării de 15 luni pentru dopaj cu meldonium.
''După radiografia de ieri, medicul mi-a recomandat să nu risc o accidentare mai gravă'', mărturisea Sharapova.
Fostul lider mondial venea după o perioadă de pauză din cauza altei accidentări, care a forţat-o să se retragă de la turneul de la Roma şi să-l rateze pe cel de la Wimbledon.
Agerpres
Etichete: sharapova tenis , sharapova accidentare , sharapova turnee
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...