Un controversat jucător rupe tăcerea: ”Renunțați la tenis! Eu sunt prins. Trebuie să fac asta”
24.07.2017, 15:36Toată lumea tenisului știe că Bernard Tomic este un personaj controversat, dar ultima declarație a australianului este total neașteptată. Ajuns la 24 de ani, jucătorul născut la Stuttgart le dă un sfat tinerilor: renunțați la tenis!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Tenisul m-a ales pe mine. E ceva de care nu m-am îndrăgostit. Am dat 100%, dar și 30%. As spune că, în medie, am jucat cam la 50% din potențial până acum.
N-am încercat cu adevărat și, totuși, am realizat atâtea. E incredibil. Dacă am vreun sfat pentru tinerii jucători? Renunțați la tenis! Faceți ceva ce vă place, pentru că o să aveți o viață foarte grea. Eu sunt prins! Acum trebuie să fac asta", a spus Tomic, conform ziare.com.
Tomic a fost amendat cu 15.000 de euro la Wimbledon, după ce a recunoscut că a cerut o pauză medicală, frustrat fiind de seria câștigătoare a adversarului său, Mischa Zverev. După acest incident, Bernard a fost părăsit și de unul dintre sponsorii săi.
Nu e prima dată când jucătorul australian are reacții ciudate în timpul, dar și după meciurile pe care le dispută. La fel ca și conaționalul Nick Kyrgios, Tomic s-a retras din meciuri fără motiv sau și-a vărsat nervii pe arbitri și spectatori.
Tomic (73 ATP) a câștigat trei trofee în carieră și a ajuns cel mai sus pe locul 17 mondial (la începutul lui 2016). Bernard a adunat puțin peste 5 milioane de dolari din tenis, 383.172 intrând în conturi doar în 2017.
Cea mai bună performanță înregistrată la un turneu de Grand Slam a venit în 2011, când a atins sferturile de finală de la Wimbledon. A fost învins de Novak Djokovic cu 2-6, 6-3, 3-6, 5-7 de sârb, care a câștigat ulterior turneul.
Etichete: bernard tomic , controversa , renuntati la tenis
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...