Nadal, operat de apendicită la Barcelona. Va lipsi aproximativ două luni
03.11.2014, 22:45Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a fost operat luni de apendicită în Barcelona şi va fi externat în 24-48 de ore, în funcţie de evoluţia post-operatorie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Intervenţia a avut loc în Centrul Medical Teknon din Barcelona, fiind efectuată de dr. Jose Maria Segura Movellan şi echipa sa, sub supravegherea dr. Angel Ruiz-Cotorro, medicul Federaţiei Spaniole de Tenis.
Segura Movellan a fost medicul desemnat de Ruiz Cotorro pentru a-l consulta pe Nadal la venirea de laShanghai şi care a constatat afecţiunea.
“Operaţia a fost realizată laparoscopic şi s-a desfăşurat fără niciun incident intra-operator, pacientul urmând să fie externat în 24-48 de ore, în funcţie de evoluţia post-operatorie”, s-a precizat.
La puțin timp de la terminarea intervenției chirurgicale, sportivul a postat o poză din spital prin intermediul unei rețele de socializare, lăsându-le și un mesaj fanilor săi:
“Totul a decurs perfect! Vă mulțumesc pentru sprijinul pe care mi l-ați acordat și sper să revin cât mai repede pe terenul de tenis!”
Etichete: rafael nadal , nadal s-a operat de apendicita la barcelona , nadal operatie , nadal probleme medicale , nadal barcelona interventie chirurgicala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...