Muguruza a câștigat turneul de la Beijing și este acum aproape de podiumul WTA
11.10.2015, 14:44Garbine Muguruza, cap de serie numărul 5, a câştigat turneul WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 4.720.380 dolari, învingând-o în finală pe elveţianca Timea Bacsinszky în două seturi, 7-5, 6-4.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Jucătoarea spaniolă a câştigat în urma acestei victorii 973.505 dolari şi 1000 de puncte WTA. După această finală, Muguruza a urcat pe locul 4 WTA, aflându-se la un singur punct de Maria Sharapova.
Garbine Muguruza, născută în Venezuela, a împlinit 22 de ani pe 8 octombrie, sărbătorindu-şi această aniversare prin calificarea la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde şi-au mai asigurat până acum prezenţa românca Simona Halep şi rusoaica Maria Sharapova.
După cum s-a anunţat, liderul mondial, americanca Serena Williams şi-a încheiat sezonul şi nu va participa la acest ultim turneu al anului.
Competiția va fi transmisă ÎN DIRECT la Digi Sport, din 25 octombrie.
Agerpres
Etichete: tenis beijing , muguruza beijing , mugurza halep
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...