Monica Niculescu, la un pas de primul titlu WTA pe iarbă: "N-am mai avut energia de la început"
16.06.2015, 12:27Monica Niculescu a fost la un pas de câştigarea celui de-al treilea trofeu WTA din carieră.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Actul secund a avut însă o desfăşurare total diferită. Numărul 87 mondial, Konjuh a reuşit două break-uri, şi-a pierdut serviciul o singură dată şi s-a impus cu 6-4.
În decisiv, Niculescu şi-a pierdut total concentrarea din debutul partidei - a cedat primele trei game-uri şi nu a reuşit să revină până la final. Croata a închis meciul cu 6-2 şi a cucerit primul trofeu din carieră.
Monica ne-a declarat la finalul partidei, prin telefon: "Am avut un set, dar ea a jucat foarte bine, a servit foarte bine, asta e important pe iarbă. Eu poate nu am avut aşa multă energie cum am avut la început, deja am nouă meciuri unul după altul. Uşor-uşor am reuşit să mă acomodez pe iarbă şi uite-mă că am ajuns în finală şi era să şi câştig, dacă aveam puţin mai mult noroc sau inspiraţie".
După eşecul de la Nottingham, Monica Niculescu va merge la Birmingham. La turneul transmis în direct de Digi Sport, românca o va întâlni în primul tur pe Barbora-Zahlavova Strycova, a zecea favorită şi locul 22 WTA.
Etichete: monica niculescu , niculescu , niculescu tenis , ana konjuh
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
România va închide peste 30 de puncte de frontieră terestre începând cu 1 ianuarie 2025, odată cu...