Halep e gata de următorul meci la Roland Garros: ”Va trebui să o fac să alerge, pentru că este ușor accidentată”
01.06.2017, 22:43După un succes categoric în fața Janei Cepelova, în primul tur de la Roland Garros, Simona Halep s-a calificat în runda a treia, joi, după ce a trecut fără mari probleme de Tatjana Maria, cu 6-4, 6-3.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
După joc, a patra jucătoare a lumii s-a declarat mulțumită de evoluția ei, însă a ținut să precizeze că încearcă în continuare să își schimbe atitudinea.
”Pare că sunt calmă, dar nu este chiar așa. Lucrez la atitudinea mea și sunt mulțumită de meciul de astăzi, sper să fie și mai bine în meciurile următoare”, a spus Halep imediat după meci, precizând că nu mai este afectată de accidentarea suferită la Roma: ”Glezna este ok. Nu mai simt durere”.
”Sunt bine, sunt pregătită să joc chiar şi trei ore. E bine că am câştigat în două seturi, cred că îmi dă încredere. Mă simt confortabil pe teren, dar asta nu înseamnă că o să fie la fel în turul următor. Iau tot ce e mai bun din aceste două tururi şi abia îl aştept pe următorul.
Cred că a fost un meci dificil azi. Nu mai jucasem cu ea de mulţi ani. Nu mă aşteptam să joace la un asemenea nivel înalt, astfel că la început am fost un pic nesigură. Nu am ştiut exact ce trebuie să fac, ce să atac sau dacă să fac un pas în spatele terenului ori doar să joc la fel. Am început să mixez jocul. Simt că lovitura de dreapta a fost mai bună ca în primul tur, dar pot să fac mai mult cu ea. Am pierdut de câteva ori la serviciu, dar cred că am servit destul de bine. Meciul a fost bun, în opinia mea, de un ridicat nivel şi ea este o adversară dificilă”, a mai spus ulterior aceasta.
Pentru un loc în optimile de finală ale celui de-al doilea Grand Slam din 2017, jucătoarea din România se va lupta cu Daria Kasatkina, o altă sportivă care se confruntă cu o ușoară accidentare.
”Va trebui să o fac să alerge, pentru că este ușor accidentată, la fel ca mine. Ambele avem probleme la gleznă”, a spus Halep, zâmbind, despre următorul ei meci de la Paris.
Rusoaica, favorită 26, a trecut joi de cehoaica Marketa Vondrousova (17 ani), cu 7-6(1), 6-4.
Partida dintre Simona Halep și Daria Kasatkina va avea loc sâmbătă. Ora de start va fi anunțată vineri după-amiaza, atunci când organizatorii vor publica întregul program al zilei a șaptea.
În 2017, Digi Sport transmite 55 de turnee WTA.
Etichete: simona halep , roland garros , turul 2 , turul 3 , jana cepelova , daria kasatkina , tatjana maria
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...