Unul dintre supravieţuitori și-a revenit și a întrebat care a fost scorul finalei. Medicii îi ascund adevărul
11.12.2016, 14:55Unul dintre supravieţuitorii tragediei aviatice de săptămâna trecută, din Columbia, fundaşul brazilian Neto, se simte din ce în ce mai bine, dar încă nu știe ce nenorocire s-a abătut asupra lui și a colegilor săi.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
După nouă zile în care a fost dependent de aparate, Neto a început să respire normal şi a început să dialogheze cu medicii. Fotbalistul lui Chapecoense nu este însă total conştient şi i-a întrebat pe doctori care a fost rezultatul finalei Copei Sudamericana, cu Atletico Nacional, care n-a mai avut loc din cauza prăbuşirii avionului, care a dus la decesul a 71 de persoane, printre care şi 19 fotbalişti.
Medicii au primit însă interzis din partea psihologilor să îi transmită lui Neto ce s-a întâmplat, pentru a nu-l afecta emoţional pe jucător.
Fundaşul în vârstă de 31 de ani este printre cei şase supravieţuitori, trei dintre ei fotbalişti, ai tragediei care a îndoliat lumea fotbalului. Ceilalţi doi jucători care se aflau în avion şi mai sunt în viaţă sunt fundaşul Alan Luciano Ruschel şi portarul de rezervă Jackson Ragnar Follmann.
Tatăl lui Neto a declarat zilele trecute că doctorii i-au transmis că fiul său îşi va reveni complet şi va mai putea juca şi fotbal.
sursa foto: mirror.co.uk
VEZI AICI PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: supravietuitori tragedie aviatica , fotbalist chapecoense supravietuitor , drama chapecoense
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...