O grămadă de speranțe! România a anunţat lotul de jucători pentru CM de rugby
25.08.2015, 15:07Staff-ul tehnic al reprezentativei de rugby a României a anunţat, marţi, lotul definitiv de 31 de jucători pentru Cupa Mondială din Anglia, care debutează luna viitoare, ÎN DIRECT la Digi Sport.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
România face parte din Grupa D, alături de Franţa, Irlanda, Canada şi Italia la Rugby World Cup 2015 (18 septembrie-31 octombrie)
Potrivit site-ului Federaţiei Române de Rugby, din pachetul de înaintare vor face parte Paulică Ion, Mihăiţă Lazăr, Andrei Ursache, Alexandru Ţăruş, Horaţiu Pungea, Andrei Rădoi, Otar Turaşvili, Eugen Căpăţână, Valentin Popîrlan, Johannes Van Heerden, Marius Antonescu, Valentin Ursache, Mihai Macovei, Viorel Lucaci, Stelian Burcea, Ovidiu Toniţă şi Daniel Carpo.
În linia de treisferturi au fost nominalizaţi Florin Surugiu, Valentin Calafeteanu, Tudorel Bratu, Dănuţ Dumbravă, Michael Wiringi, Paula Kinikilau, Florin Vlaicu, Csaba Gal, Adrian Apostol, Ionuţ Botezatu, Florin Ioniţă, Mădălin Lemnaru, Cătălin Fercu şi Sabin Strătilă.
''Stejarii'' vor debuta pe 23 septembrie, contra Franţei, pe Queen Elizabeth Olympic Park. Va urma meciul cu Irlanda, pe 27 septembrie, pe Wembley, partida cu Canada se va juca pe 6 octombrie, la Leicester, iar meciul cu Italia este programat pe 11 octombrie, la Exeter.
Dintre aceşti 31 de jucători vor fi aleşi şi cei care vor evolua în testul cu Tonga, pe 5 septembrie, de la ora 21:00, pe Stadionul Naţional Arcul de Triumf din Bucureşti.
Sursa: Agerpres
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: romania rugby , cupa mondiala , fercu , cupa mondiala de rugby
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...