Viitorul - CSM Poli Iași 1-0. Echipa lui Hagi amenință liderul: a ajuns la un punct în spatele Stelei
Viitorul s-a impus cu 1-0 în fața celor de la CSM Poli Iași. Cu gândul la locul doi, echipa antrenată de Gică Hagi a avut două ocazii în primele cinci minute ale partidei cu moldovenii.
Chiţu a ratat primul, apoi Coman a fost foarte aproape să deschidă scorul. A fost 0 la 0 la pauză şi jucătorii lui Hagi au început la fel de motivaţi repriza a doua. Iancu a prins un şut excelent, dar Grahovac a intervenit in extremis.
Nimely a deschis scorul după o fază creată tot de Iancu. Fostul stelist a executat aproape perfect o lovitură liberă, dar bara l-a salvat pe Grahovac. Viitorul putea să câştige la diferenţă mai mare, dar Coman a tras puţin pe lângă poartă.
S-a terminat 1 - 0, iar echipa lui Hagi este pe locul doi, la un singur punct în spatele Stelei, pe care o aşteaptă derby-ul cu Dinamo.
În etapa a 19-a, Viitorul joacă împotriva Craiovei, iar ieşenii aşteaptă vizita Concordiei Chiajna.