Drum liber spre Dinamo. Răduţ a plecat din Emirate: "Dacă mă mai vor, vom discuta"
03.11.2016, 16:01Mihai Răduţ, unul dintre jucătorii doriţi insistent de Dinamo în trecut, ar putea ajunge în cele din urmă în Ştefan cel Mare. Mijlocaşul şi-a reziliat contractul cu Hatta, echipa din Emirate pentru care a semnat în vară, şi acum poate negocia cu orice alt club.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fostul jucător de la Steaua şi Pandurii a evoluat în doar două meciuri pentru formaţia care ocupă locul 7 în campionatul din Emiratele Arabe Unite, după 6 etape, fără a reuşi să înscrie vreun gol.
Comparativ, celălalt român de la Hatta, Adrian Ropotan, a bifat deja şase prezenţe în campionat, înscriind şi 2 goluri.
Rămas liber de contract după despărţirea de formaţia din Emirate, Răduţ ar putea semna în ianuarie cu Dinamo, club cu care a negociat şi înainte de a pleca în Golf.
Mijlocaşul de 26 de ani spune că încă nu a fost contactat de oficialii lui Dinamo, dar nu ar refuza o discuţie cu aceştia.
"Până în iarnă nu pot semna cu nimeni. Când se va redeschide perioada de transferuri, voi analiza ofertele pe care le am. Dacă cei de la Dinamo vor dori în continuare să discutăm, cu mare plăcere. Dar până acum nu am vorbit nimic", a declarat Răduţ, pentru Digi Sport.
De asemenea, o altă variantă pentru Răduţ o reprezintă CSKA Sofia, unde ar lucra din nou cu Edi Iordănescu. Cei doi au colaborat excelent la Pandurii, iar sub conducerea tehnicianului de 38 de ani, mijlocaşul a ajuns şi la echipa naţională.
"Este foarte posibil să aduc jucători români la CSKA. S-a vorbit de Nistor, s-a vorbit de Săpunaru și nu au fost doar zvonuri, la un momentdat era și Răduț pe listă, dar ei și-au găsit angajamente în alte părți.
Vom vedea, nu vreau să mă pronunț de acum. În iarnă tragem linie și vedem și noi de ce mai avem nevoie aici. Eu sunt genul de antrenor care nu mă feresc să lucrez cu jucătorii români, pentru că eu am crezut și voi crede mereu în ei", a declarat Edi Iordănescu, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Digi Sport.
Etichete: liga 1 , dinamo , mihai radut , edi iordanescu , hatta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...