VIDEO U Cluj - CS Severin 1-0. Ardelenii au ieșit din zona minată
11.03.2013, 09:35Foamea i-a ambiționat
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Partida de pe Cluj Arena a adus față în față două dintre echipele cele mai pricăjite din fotbalul românesc. Dacă oltenii, de bine de rău, au o liniște financiară, datorată noului acționariat, în schimb fotbaliștii clujeni sunt neplătiți iar clubul este în insolvență. Totuși, rezultatul final contrazice total aceste ipoteze.
Cei care au câștigat trei puncte au fost elevii lui Ionel Ganea. Fostul atacant al echipei naționale a izbutit să-i facă pe jucătorii săi să evolueze cu amibiție, să lase deoparte grijile financiare, convinși că doar printr-o astfel de atitudine vor avea de câștigat.
Meciul se putea înclina încă din primele minute în favoarea ardelenilor. În minutul 18, Vranjkovic a făcut un henț în propriul careu, dar arbitrul Petrescu n-a văzut nimic și meciul a continuat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În rest, primele 45 de minute au fost șterse, primul șut la poartă fiind înregistrat abia în ultimele secunde ale reprizei.
În partea a doua, oltenii au început mult mai deciși, au și înscris prin Costea, dar golul a fost anulat corect pe motiv de ofsaid. Faza i-a impulsionat și mai mult pe elevii lui Ganea, care au continuat să creadă în steaua lor. Eliminarea lui Vranjkovic, pentru două “galbene“, i-a ambiționat și mai mult pe studenți, care au și înscris, până la urmă, prin Buleică.
Severinenii au încercat să revină în joc, dar n-au avut forța pentru a penetra apărarea inimoasei echipe din Cluj. Apostu a avut, mai apoi, de două ori, șansa de a mări avantajul dar oportunitatea de a fi omul meciului l-a speriat și s-a pripit la finalizare. Și, totuși, putea fi 1-1, dacă Florin Costea ar fi avut mai multă șansă la lovitura liberă din minutul 80, când Boșneag a scos uimitor de la vinclu.
Astfel, clujenii au câștigat acest meci al suferinței și a ieșit, momentan, din zona minată a retrogradării.
U Cluj - CS Severin 1-0
A marcat: Buleică 65
Eliminat Vranjkovic 57
Universitatea Cluj
Boşneag - Ciupe, Al. Raţiu, Ninu, Nicola - Bucşă, Adi Popa II (Apostu 56) - Buleică, Hidişan, Borza (Muzac 55) - V. Dinu (Dedu 76)
Antrenor: Ionel Ganea
CS Severin
Panagopoulos - Dănănae, Durimel, Tătaru (Asanovici 46), Djalilov - Vranjkovici, Olah - Brata (Neacşa 75), Tole (Hasanovici 61), Fl. Costea - Joel Thomas
Antrenor: Ionel Gane
REZUMATUL PARTIDEI
FINAL
Min. 89 - Thomas preia în careu, dar cade după un duel cu Ninu şi severinenii nu primesc penalty
Min. 85 - oi Muzac
Min. 80 - OCAZIE MARE SEVERIN. Costea a executat foarte bine o lovitură liberă din afara careului, dar Boșneag a scos umitor de la vinclu.
Min. 78 - Altă mare ocazie de gol a clujenilor. Același Apostu a reluat, din interiorul careului, dar mingea s-a dus peste poartă.
Min. 76 - Ultima schimbare la U Cluj. A ieșit Dinu, a intrat DEDU.
Min. 75 - Ultima schimbare la Severin. A ieșit Brata, a intrat NEACȘA
Min. 70 - MARE OCAZIE CLUJ. Apostu a reluat cu capul, puțin pe lângă poartă, din centrarea lui Muzac.
Min. 65 - GOOOL CLUJ: 1-0, BULEICĂ. Fostul jucător al severinenilor a luat o minge pe cont propriu, a intrat în careu, îl driblează ușor pe Dzhalilov, după care a tras pe colțul scurt. Mingea a fost deviată de Panagopoulos.
Min. 60 - A doua schimbare la Severin. A ieșit Tole, a intrat Hasanovici
Min. 59 - Asanovic i-a produs mari emoții lui Gane când a fost aproape de un autogol.
Min. 57 - oi oi Vranjkovic. Al doilea galben l-a primit tot pentru un henț, dar care n-a fost intenționat.
Min. 56 - Bună ocazie de gol a clujenilor, dar șutul lui Buleică s-a dus peste.
Min. 55 - Dublă schimbare U Cluj. A ieșit Borza, a intrat MUZAC
a ieșit Adi Popa II, a intrat APOSTU .
Min. 55 - Florin Costea a marcat din trei metri, dar golul a fost anulat corecft pe motiv de ofsaid.
Min. 50 - oi Vranjkovic, pentru un fault asupra lui Hidișan
Min. 49 - Ciupe a expediat un șut de la distanță, dar peste poarta lui Panagopoulos.
A început repriza a doua
Prima schimbare la Severin. A ieșit Tătaru, a intrat ASANOVIC.
PAUZĂ
Min. 45+1 - Clujenii au avut primul șut la poartă. Buleică a tras, din afara careului, dar portarul grec a reținut.
Min. 40 - Clujenii au cerut penalty la o fază în care Borza a căzut în careul severinenilor, în urma unui duel cu Dănănae.
Min. 38 - Hidișan se încăpățânează să tragă de la distanță. A făcut-o din nou acum, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Panagopoulos.
Min. 30 - Hidişan a tras de la 20 de metri, peste poartă, după o acţiune personală.
Min. 22 - Altă oportunitate de gol a clujenilor, ratată. Viorel Dinu n-a ajuns la excelenta pasă în adâncime trimisă de Hidișan.
Min. 18 - Clujenii meritau o lovitură de la 11 metri. Vranjkovici a încercat să facă o preluare în propriul careu, dar a atins mingea cu mâna. Faza n-a fost observată de arbitrul Petrescu.
Min. 14 - Prima ocazie de gol a meciului le-a aparținut clujenilor. Viorel Dinu a reluat din vole după un corner, dar mingea a trecut milimetric de bara din dreapta a lui Panagopoulos.
Min. 9 - Brata a centrat periculos, dar fundașii ardelenilor au îndepărtat pericolul.
Min. 8 - oi Nicola pentru un fault asupra lui Florin Costea.
Min. 6 - Dinu a întors un balon la 11 metri cu călcâiul, dar Tole a scos din faţa a doi clujeni.
A început meciul
Etichete: liga 1 , live , universitatea cluj , cs turnu severin , live text , etapa 22 , u cluj - turnu severin , u cluj - turnu severin digi sport 1 , video u cluj - turnu severin , online u cluj - turnu severin , live u cluj - turnu severin , live text u cluj - turnu severin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...