Mutu anunță din nou transferuri! ”Fundașul vine azi”. Mesajul pentru fanii lui Dinamo
27.06.2017, 19:19Adrian Mutu a confirmat că în zilele următoare Dinamo va încerca să mai aducă încă patru jucători sub comanda lui Cosmin Contra, susținând din nou că antrenorul bucureștenilor nu e nemulțumit de faptul că transferurile au întârziat în această vară.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”În afară de al doilea vârf cu care negociem, sunt alți trei jucători cu care negociem. Sperăm săptămâna asta să rezolvăm transferuri de pe piața externă. Deocamdată nu ne interesează nimic de pe piața internă.
Cu al doilea vârf, Francesco Margiotta, suntem încă în negocieri. Nu e nimic sigur. Fundașul vine azi. Sper mâine să vină în cantonament”, a spus Mutu.
Dinamo a anunţat azi, pe site-ul oficial, primul transfer realizat în această vară. Mijlocaşul portughez Diogo Ferreira Salomao va evolua la clubul din Ștefan cel Mare pentru următoarele două sezoane competiționale.
"Negoiță, Pinocchio, cât ne mai iei la mișto?", a fost mesajul apărut luni pe zidul stadionului, la intrarea din Ștefan cel Mare. Mutu le-a cerut fanilor să aibă răbdare.
”Nu cred că sunt supărați. Sunt în legătură cu adevărații șefi ai galeriei Dinamo. Trebuie să aștepte, pentru că nu s-a terminat perioada de transferuri la Dinamo.
Cine a scris acolo ..e păcat, că e și așa în condițiile în care e stadionul, să mai și scriem pe el, e mai rău. Ce trebuie să știe suporterii e că noi ne dorim să întărim echipa pentru preliminarii la capacitate maximă și să ne calificăm”, a adăugat Mutu.
Etichete: dinamo , mutu , contra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...