Prima mutare făcută sub comanda lui Dică? ”Aș munci din greu să fiu titular acolo”
21.05.2017, 17:57Jucătorul celor de la FC Botoșani, Olimpiu Moruțan, a intrat în atenția mai multor cluburi, în urma evoluțiilor pe care le-a avut în acest sezon. Cea mai insistentă echipă care-l dorește pe jucătorul de 18 ani este FCSB. Mijlocașul și-a exprimat și el dorința de a evolua la echipa care va fi antrenată din seonul următor de Nicolae Dică.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Moruțan ar fi primul transfer din era ”Dică”, ținând cont că Gigi Becali i-a rezolvat pe Ionuț Larie și Junior Morais înainte de venirea antrenorului care va fi prezentat curând.
Moruțan visează la echipa finanțată de Becali și este convins că ar putea ajunge titular la roș-albaștri, dar s-ar mulțumi si să fie achiziționat de FCSB și să mai joace un sezon la Botoșani.
”O să văd ce o să fac din vară. Vreau să-mi fac treaba cât mai bine aici până la final. Ar fi o soluție și să mă cumpere cei de acolo și eu să rămân să joc aici, dar dacă aș merge din vară la Steaua mi-aș face treaba cât mai bine și aș munci din greu să fiu titular”, a declarat Olimpiu Moruțan.
Finanțatorul moldovenilor, Valeriu Ieftimie, i-a stabilit prețul lui Moruțan și spune că l-ar lăsa să plece pentru două milioane de euro. De asemenea, acesta consideră că FCSB ar fi destinația ideală pentru tânărul mijlocaș.
Mijlocașul de 18 ani și-a început cariera la Universitatea Cluj, iar la începutul sezonului a fost transferat de FC Botoșani. 16 meciuri are Moruțan în tricoul actualei sale echipe în acest sezon.
200.000 de euro este cota de piață a lui Moruțan, conform transfermarkt.com.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: steaua , botosani , fcsb , morutan steaua , olimpiu morutan , morutan fcsb , transfer morutan , morutan botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...