Video Steaua confirmă despărțirea de Marica și Iancu și-l laudă pe Sânmărtean: ”Normal că ar fi un plus”
16.05.2016, 22:32Ciprian Marica și-a anunțat oficial despărțirea de Steaua, confirmată ulterior și de președintele roș-albaștrilor, Valeriu Argăseală. Acesta spune că rezilierea s-a făcut de comun acord. Președintele Stelei a refuzat însă să divulge strategia de transferuri pentru sezonul viitor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Rămas liber de contract după despărțirea de Al Ittihad, Lucian Sânmărtean ar putea aduce un plus în jocul Stelei, crede Valeriu Argăseală. Mihai Stoica a negat însă interesul vicecampioanei pentru fostul mijlocaș al roș-albaștrilor ”Nu ne mai interesează nicio repatriere” - a fost mesajul postat de directorul sportiv al Stelei pe pagina sa de facebook.
”Cu Marica aveam posibilitatea ca la sfârșitul campionatului să putem întrerupe de comun acord și în condiții amiabile. Am stopat contractul cu el, nu am fost în niciun fel de contradicție și el a fost de acord cu încetarea contractului.
Nu știu exact cine o să plece de la Steaua acum. Nu știu nici Sânmărtean dacă vine, îmi e greu să vă spun care este situația fiecărui jucător în parte, la doar șase zile după ce s-a terminat campionatul. Sânmărtean e jucător de națională, normal că e un plus”, a declarat Valeriu Argăseală după sedința Comitetului Executiv al FRF.
”Gabi Iancu a venit săptămâna trecută și ne-a propus dacă suntem de acord să reziliem. Acum 3 zile i-am trimis documentele de încetare a contractului și a spus că e de acord.”
Steaua are 5 jucători în lotul pentru cantonamentul din Italia, dar Argăseală consideră că trebuiau convocați mai mulți steliști - cu Tamaș în frunte.
”Tamaș merita și el la echipa națională - mai mulți jucători meritau să fie la naționala, dar nu pot fi eu în locul selecționerului. Cred că decizia lui Iordănescu e cea care trebuie respectată, el răspunde de rezultate. Chipciu să nu uităm ca a făcut parte din preliminariile pentru Euro la care echipa s-a calificat. Pe de altă parte Chipciu e om de bază la Steaua.” a mai declarat Argăseală.
Etichete: steaua , ciprian marica , valeriu argaseala , steaua plecari , gabi iancu , argaseala steaua , argaseala nationala
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...