Steaua - Rapid 1-0. “Gladiatorul“ Bourceanu le-a adus victoria roș-albaștrilor la ultima fază a meciului!
24.09.2012, 10:39Steaua a dominat clar toată partida, giuleștenii au stat la cutie și au așteptat un moment pentru a lovi letal pe contraatac. N-au reușit deloc să-i pună mari probleme lui Tătărușanu, dar au și avut noroc cu un Pecanha, care a prins o zi excelentă.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Cu Adi Popa, unul dintre cei mai buni steliști la Stuttgart, pe banca de rezerve, și cu Tănase titular, dar extrem de slab, Steaua a început în forță partida de pe “Arena Națională“. Chipciu a provocat primele emoții în tribune în minutul 6, dar imprecizia de la finalizare a împiedicat Steaua să intre în avantaj. Meciul a continuat în aceiași parametri. Cu roș-albaștrii în avanposturi și cu giuleștenii în apărare cu toate liniile.
Asemenea unui boxer băgat în corzi, Rapid a încercat să iasă din pumni, dar Teixeira a ales un lob peste Tătărușanu, un portar de 198 de centimetri, în locul unui șut sau a unei centrări. Momentul nu i-a clătinat pe elevii lui Reghecampf, care și-au văzut în continuare de treaba lor.
Roș-albaștrii au presat, au atacat în valuri, dar au și ratat cât pentru patru meciuri. Iar dacă la pauză a fost 0-0, acest lucru s-a datorat celui mai bun rapidist din acest meci, portarul Pecanha.
Replica ofensivă a alb-vișiniilor n-a existat. Bilașco, Surdu și Pancu au evoluat extrem de slab, niciunul dintre cei trei nereușind să creeze pericol în careul lui Tătărușanu.
Dincolo, steliștii au zburdat, n-au jucat formidabil, dar a făcut-o așa cum știu și cum au demonstrat în ultima vreme. Cu Tănase, mână moartă, dar cu Chipciu în mare formă, de altfel mijlocașul a și trimis de două ori mingea în bară, Steaua putea închide meciul mult mai devreme.
Ocaziile s-au succedat, cu viteza luminii, la poarta trupei de lângă Grant și-n partyea a doua a meciului. Din nou Chipciu, Rusescu, Bourceanu, Szukala și iar Chipciu au ratat din toate pozițiile spre disperarea lui reghecampf, care a băut doi litri de apă în timpul partidei.
Și totuși, în aceste condiții, meciul se îndrepta spre un nou 0-0, de aur pentru giuleștenii prudentului Sabău, care erau neînvinși pe terenul Stelei de 10 ani.
A venit exact ultima fază a meciului, cea care a și decis partida. Bourceanu, la primul gol în tricoul Stelei, a izbutit execuția serii, și i-a retrimis pe cei din Ghencea în fruntea Ligii I.
Steaua - Rapid 1-0
A marcat: Bourceanu 90+6
Steaua
Tătăruşanu - Georgievski, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Chipciu, Rusescu (Nikolici 71), Tănase (T. Bălan 76) - A. Rocha (A. Popa 46)
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Rapid
Pecanha - Oros, N. Grigore (Burcă 59), Glauber, Milisavljevici - Codrea - Teixeira, Pancu, Herea (Roman 74) - Surdu, Bilaşco (Goga 53)
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: Georgievski 42 / Glauber 49, Pancu 55, Surdu 64, Goga 84
Arbitru: Slavko Vincic
Asistenți: Andrej Kokolj și Robert Vukan (toți din Slovenia)
Spectatori: 42.876 de spectatori
FINAL
Min. 90+6 - GOOOL STEAUA: 1-0, BOURCEANU a marcat din reluare, din mijlocul careului de 16 metri.
Min. 90+2 - ULUITOARE OCAZIE STEAUA. Chipciu a trimis în transversală o lovitură liberă de la 25 de metri
Min. 82 - oi Goga
Min. 80 - Contraatac rapid al giuleștenilor, Surdu a încercat un șut de la distanță pe colțul scurt, dar fără probleme pentru Tătărușanu
Min. 78 - Altă ocazie Steauia. Szukala a reluat cu capul centrarea lui Bourceanu, din lovitură liberă, dar mingea s-a dus pe lângă
Min. 77 - Mare OCAZIE și pentru Rapid. Surdu a trecut de Gergievski, i-a pasat lui pancu, dar reluarea ultimului a fost slabă
Min. 75 - Ultima schimbare la Steaua. A ieșit Tănase, a intrat BĂLAN
Min. 74 - Ultima schimbare la Rapid. A ieșit Herea, a intrat ROMAN
Min. 71 - A doua schimbare la Steaua. A ieșit Rusescu, a intrat NIKOLIC
Min. 69 - Atacuri în valuri ale steliștilor. A tras și Bourceanu de la marginea careului, dar scorul a rămas intact
Min. 65 - Steaua ratează din toate pozițiile. A venit rândul lui Chipciu să rateze. Mijlocașul a reluat din careu în bara din dreapta lui Pecanha. În prealabil, și Rusescu a încercat să finalizeze, dar n-a reușit, mingea deviată ajungând la Chipciu
Min. 64 - oi Surdu pentru simulare
Min. 63 - Nouă OCAZIE RARISIMĂ Steaua. Rusescu, din 6 metri nu l-a învins pe Pecanha, care a scos senzațional
Min. 60 - Altă ocazie URIAȘĂ a Stelei. Chipciu a profitat de o înlățuire de gafe a fundașilor rapidiști Oros și Glauber, ultimul i-a trimis ușor lui Pecanha, dar stelistul, care a venit tare din spate, a “ciupit“ mingea, dar portarul giuleștenilor a scos miraculos
Min. 59 - A doua schimbare la Rapid. A ieșit Grigore, a intrat BURCĂ
Min. 54 - oi Pancu pentru un fault asupra lui Pintilii
Min. 53 - Prima schimbare și la Rapid. A ieșit Bilașco, a intrat GOGA
Min. 49 - oi Glauber pentru un fault asupra lui Rusescu
A început repriza a doua
Min. 46 - Prima schimbare la Steaua. A ieșit Rocha , a intrat ADI POPA
PAUZĂ
Min. 45 - Fază de atac a Stelei. Chipciu a centrat în careu, mingea a fost respinsă în corner de Glauber, cu cotul. Steliștii au cerut penalty
Min. 42 - oi Georgievski pentru proteste
Min. 37 - Reacția giuleștenilor n-a întârziat. Milisavljevic a încercat un lob peste Tătărușanu, dar și peste poartă
Min. 35 - ULUITOARE ocazie STEAUA. Acțiune bună de contraatac a Stelei, Rocha a scăpat singur pe dreapta, și-a potrivit mingea, și a tras la colțul lung. Mingea a trecut milimetric pe lângă bara din dreapta, fiind scoasă de Pecanha. Și Chicpiu, venit perpendicular pe poartă, a fost aproape să atingă mingea și să o împingă în poartă.
Steaua presează mai mult în aceste momente. Rapidiștii așteaptă calm atacurile roș-albaștrilor și pândesc momentul contraatacului
Min. 31 - Altă bună oportunitate pentru Steaua de a deschide scorul. Rusescu, bine găsit în careu de Chipciu, a șutat tare, dar execuția lui a fost una de Liga a III-a.
Min. 26 - Surdu a încercat să-l suprindă pe Tătărușanu, printr-un șut din voleu, din pasa lui Bilașco, dar fără efect pe tabelă
Min 24 - Altă ocazie Steaua. Tănase, bine lansat în careu, a scăpat singur cu Pecanha, dar portarul giuleștenilor a ieșit și a prins
Min. 23 - Uriașă ocazie a Stelei. Rusescu n-a reușit să bage în poartă o centrare perfectă a lui Georgievski
Min. 21 - Mare ocazie pentru Rapid. Teixeira a trecut printre fundașii steliști, a ajuns față-n față cu Tătărușanu, pe care a vrut să-l lobeze, dar goalkeeperul roș-albaștrilor a fost atent.
Min. 16 - Centrarea a fost respinsă de Oros, apoi mingea a revenit în careul Rapidului, Szukala a sărit la cap, dar l-a faultat pe Pecanha
Min. 16 - Primul corner pentru Steaua
Min. 13 - Herea a executat o lovitură liberă pentru Rapid, lateral stânga în zona de atac a giuleștenilor, dar execuția a fost slabă, mingea l-a lovit pe Pancu, după care a fost recuperată de steliști. Chipciu a plecat pe contraatac, dar faza s-a stins, din cauza stelistului, care a încercat o pasă spre Tănase, aflat în ofsaid.
Min. 7 - Rusescu și-a încercat norocul cu un șut de la distanță, dar mingea s-a dus pe lângă bara din dreapta lui Pecanha
Min. 6 - Prima ocazie a meciului i-a aparținut Stelei. Chipciu a preluat o minge în careu și a încercat un șut din piruetă, dar finalizarea a fost slabă
Min. 2 - Ambele echipe au început destul de prudent
Suporterii Stelei au afişat o coregrafie impresionantă! Jucătorii Stelei au intrat pe teren cu tricouri speciale: "Alături de nea Imi şi Helmuth".
Și jucătorii Rapidului au intrat cu tricouri pe care era inscripționat mesajul “Fii tare, Spartane!“
A început partida
ECHIPELE DE START
Etichete: steaua , liga 1 , rapid , steaua rapid , live text steaua rapid , live steaua rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...