OFICIAL Valencia a achitat clauza de reziliere pentru unul dintre cei mai promițători tineri din Primera Division
04.07.2015, 20:23Presa spaniolă a anunțat la unison că Valencia s-a înțeles cu Celta Vigo pentru transferul atacantului Santi Mina (19 ani), care ar fi acceptat să semnze un contract pe 6 ani cu "liliecii".
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Santi Mina a avut parte de un sezon foarte bun la Celta, pentru care a marcat 7 goluri în 20 de partide. Echipa din Vigo a terminat stagiunea pe locul 8, în vreme ce Valencia și-a asigurat "biletele" pentru UEFA Champions League, grație clasării pe locul 4.
Mina este un produs al academiei Celtei și devine astfel cea de-a cincea achiziție a Valenciei în această vară. Au mai semnat până acum Negredo, Andre Gomes, Joao Cancelo și portarul Yoel.
"Parcă trăiesc un vis! Să ajung la un club atât de mare precum Valencia la vârsta mea nu este ceva ușor, știu că implică o mare responsabilitate. Voi lupta în fiecare zi pentru a răsplăti încrederea ce mi-a fost acordată, iar obiectivul meu este să-mi ajut colegii și antrenorii să păstreze Valencia în elita fotbalului din Spania", a declarat Santi Mina pentru site-ul oficial Valenciei.
Pentru a-l aduce pe Santi Mina pe "Mestalla", Valencia a plătit clauza de reziliere a vârfului de atac, cifrată la suma de 10 milioane de euro. Santi Mina a debutat în Primera în februarie 2013.
PROGRAMUL TV COMPLET AL CANALELOR Digi Sport
Etichete: valencia , transfer valencia , santi mina , santi mina celta vigo , santi mina valencia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...