Absență de ultimă oră la Real Madrid. Ronaldo ratează meciul cu Sevilla
03.01.2017, 15:26Real Madrid a anunțat în această după-amiază lotul pentru partida cu Sevilla din turul optimilor de finală ale Cupei Spaniei. Cristiano Ronaldo va rata duelul cu andaluzii, programat miercuri seară de la ora 22:15, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Site-ul oficial al madrilenilor a anunțat lotul de 19 jucători pe care Zinedine Zidane l-a convocat pentru duelul cu formația din Sevilla, iar pe listă nu se regăsește Cristiano Ronaldo. Ziarul de casă al "albilor" anunță că nu e vorba de o accidentare a lusitanului și că Zidane a decis să-l menajeze pentru acest duel, ținând cont că anul 2017 se anunță unul extrem de încărcat pentru gruparea din capitala Spaniei și golgheterul acesteia. Fotbalistul de 31 de ani va reveni probabil pe teren în partida cu Granada, programată pe 7 ianuarie, ÎN DIRECT la Digi Sport.
Antrenorul francez al Realului nu va avea la dispoziție mai mulți jucători de bază în primul meci din 2017. Este vorba despre fundașii Sergio Ramos și Pepe, mijlocașul Mateo Kovacic și atacanții Lucas Vazquez și Cristiano Ronaldo.
Lotul Realului pentru meciul cu Sevilla:
Portari: Navas, Casilla, Yanez
Fundașui: Carvajal, Varane, Nacho, Marcelo, Coentrao, Danilo.
Mijlocași: Kroos, James, Casemiro, Asensio, Modric, Odegaard, Isco.
Atacanți: Morata, Benzema, Mariano
Real Madrid - FC Sevilla, din turul optimilor de finală ale Cupei Spaniei, se joacă miercuri, 4 ianuarie, de la ora 22:15, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1 și LIVE VIDEO&TEXT pe www.digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: cristiano ronaldo , cupa spaniei , real madrid-sevilla , absenta ronaldo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...