Uli Hoeness a intrat la închisoare! Pedeapsă de trei ani și jumătate
02.06.2014, 13:08Urmează perioada cea mai dificilă din viața lui Uli Hoeness. Conducătorul lui Bayern a intrat luni la închisoare, după ce s-au încheiat toate formalitățile în privința sa, așa cum se obișnuiește în Germania.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
În următoarele două săptămâni, Uli Hoeness va trece printr-o perioadă de adaptare, urmând să poarte discuții și cu psihologii din penitenciar.
Hoeness a fost condamnat în urmă cu 81 de zile la închisoare, primind o pedeapsă de trei ani și jumătate pentru o evaziune fiscală de 28 de milioane de euro.
În această perioadă, șeful bavarezilor a așteptat ca sentința să intre în vigoare, iar aparițiile sale la meciurile echipei lui Guardiola au fost destul de rare.
Ultima apariție publică a lui Hoeness, în vârstă de 62 de ani, a fost prezența la sărbătoarea titlului câștigat de Bayern, pe data de 10 mai.
Hoeness nu va avea telefon mobil și laptop
Uli Hoeness a intrat la închisoarea de la Landsberg, acolo unde nu va avea parte de un tratament special, urmând să aibă regimul unui deținut obișnuit.
Celula are 8 metri pătrați, iar conducătorul lui Bayern nu poate folosi telefonul mobil, sau laptopul.
El are la dispoziție un pat, o chiuvetă, o masă, dulap, toaletă, dar și un televizor, unde însă nu va putea urmări canalele importante, deoarece nu are acces la sistemul "pay per view".
Etichete: hoeness bayern , hoeness inchisoare , hoeness pedeapsa , hoeness landsberg
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...