OFICIAL Mathieu Valbuena a semnat cu Dinamo Moscova
03.08.2014, 12:18Internaţionalul francez Mathieu Valbuena (29 de ani), care a participat la Cupa Mondială de fotbal din Brazilia cu naţionala ţării sale, a semnat un acord pe trei sezoane cu Dinamo Moscova, a anunţat clubul rus pe site-ul său oficial.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Fotbalistul, care a evoluat la Olympique Marseille începând din 2006, va încasa 10 milioane euro pe durata celor trei ani de contract, în timp ce gruparea din sudul Franţei va primi 7 milioane euro pentru acest transfer, precizează presa locală.
Atletico Madrid și Valencia s-au mișcat greu
Valbuena, care a jucat în patru meciuri de la Mondialul brazilian, marcând un gol (împotriva Elveţiei), şi-a exprimat dorinţa de a evolua în Spania, ţara de origine a tatălui său, însă presupusul interes al unor echipe precum Atletico Madrid sau Valencia nu s-a confirmat.
Obiectivul rușilor, calificarea în UCL
Preşedintele clubului Dinamo Moscova, Boris Rotenberg, şi-a exprimat încrederea că transferul lui Valbuena va duce echipa rusă "la un al nivel" într-un sezon în care şi-a fixat ca obiectiv unul dintre primele locuri în campionatul rus şi calificarea în grupele UCL.
Etichete: dinamo moscova , valbuena , mathieu valbuena , valbuena dinamo moscova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...